Un poliţist din Argeş a lovit trei maşini din cauza unei gropi

Un poliţist aflat în misiune a lovit 3 maşini. Accidentul s-a produs în comuna argeşană Mărăcineni, iar de vină este o groapă. Un cauciuc al maşinii a explodat după ce şoferul a intrat cu Loganul de serviciu în groapă. A pierdut controlul volanului şi a avariat trei maşini. Poliţistul spune că urmărea un şofer care nu a oprit la control.
Romania TV
23 ian. 2012, 14:39
Un poliţist din Argeş a lovit trei maşini din cauza unei gropi

Unul din cauciucurile maşnii de poliţie a explodat, după ce a dat într-o groapă adâncă de 20 de centimetri. Poliţiştii spun că erau în misiune şi urmăreau o maşină al cărei şofer nu oprise la un control de rutină.

„Au procedat la urmărirea acestuia, au dorit să-l oprească pentru a sta de vorbă cu acesta, au pornit semnalele acustice şi luminoase. La un moment dat datorită unei explozii, politistul a pierdut controlul şi a intrat în trei autoturisme staţionate”, a declarat Dan Dinu, purtător de cuvânt Poliţia Argeş.

Varianta poliţiştilor nu este însă susţinută de martori.

„Eram în magazin şi dintr-o dată am simţit că-mi cade tavanul în cap. O bubuitură puternică. Maşina de poliţie nu avea sirenele pornite. Nu cred că se afla în misiune”, a spus un martor.

Presupusul fugar, cel care nu a oprit la semnal şi pe care poliţiştii spun că îl urmăreau, a fost oprit în Piteşti, dar a declarat că nu a văzut nicio maşină de poliţie. Cei doi agenţi care se aflau în Logan au suferit câteva contuzii, însă pagubele produse în urma accidentului sunt mari. Din primele estimări, depăşesc 100.000 de lei.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Toți șoferii, la control. Se rețin permisul și talonul auto. Nu se mai acceptă încălcarea acestor reguli
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
S-au găsit etichete FALSE la Kaufland! O româncă a spus adevărul! Răspunsul companiei
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Nu ai chef să gătești? Află cum poți prepara rapid un sandvici cu halloumi și gem de caise
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani și-a găsit sfârșitul în lacul Colibița. Se afla cu prietenii la scăldat când s-a dezechilibrat și a căzut de pe ponton
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau în chirie. Proprietarii îi pot da afară imediat. Trebuie să aibă acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
ȘOC în SUA! Mișcare DISPERATĂ a lui TRUMP să o BATĂ pe KAMALA HARRIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...