Cătălin Ivan: Nu l-a tras nimeni la răspundere pe Victor Ponta în Parlamentul European

Liderul delegaţiei PSD în PE, Cătălin Ivan, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că preşedintele PE, socialistul Martin Schulz, a făcut referire, luni, în plen, la premierul român Victor Ponta, dar nu ca un atac sau cu agresivitate.
Romania TV
14 ian. 2014, 09:34
Cătălin Ivan: Nu l-a tras nimeni la răspundere pe Victor Ponta în Parlamentul European

„În primul rând, nu a fost foarte clar la cine s-a referit, pentru că vorbea de preşedintele unei ţări. Apoi, într-un final, a zis de primul-ministru, dar în niciun caz nu era un ton acuzator sau un atac la Victor Ponta, ci pur şi simplu a menţionat declaraţiile lui Brok şi a spus că va avea o discuţie cu primul-ministru, pentru că şi acesta a făcut anumite acuzaţii care nu se fac”, a precizat Ivan.

„A fost totul civilizat, calm, adică nu agresiv, nu l-a tras la răspundere nimeni pe Victor Ponta în Parlamentul European”, a adăugat Ivan.

El a spus că, după intervenţia social-democratului Victor Boştinaru, Martin Schulz a precizat că va discuta despre declaraţiile făcute de Brok şi Ponta cu cei doi, dar nu în plen.

„Mai mult, când Victor Boştinaru a luat cuvântul şi a încercat să spună că nu ne interesează conflictul dintre Brok şi Băsescu – pentru că era o confuzie generală, pe noi ne interesează ce a declarat Brok, că e împotriva românilor şi aşa mai departe – Schulz a zis că ce a declarat Brok şi ce a declarat Victor Ponta sunt două lucruri pe care le va discuta cu cei doi, nu în plenul Parlamentului European”, a spus Ivan.

El a precizat că a fost convins, când l-a auzit pe Martin Schulz, că ar fi declarat ceva Traian Băsescu împotriva lui Brok şi că e un conflict între Brok şi Băsescu, deşi „nu avea logică” acest lucru, întrucât preşedintele nu a facut declaraţii referitoare la Brok.

„E înregistrarea pe site, se vede foarte clar că zice de două ori la început de preşedintele ţării, iar după aceea, când intervine Boştinaru, spune că nu e locul aici în plen să discutăm ce a zis unul şi ce a zis altul, că va discuta el cu cei doi. Deci nimic, cu alte cuvinte. A făcut referire la Victor Ponta, dar în niciun caz ca un atac sau cu agresivitate, ci dimpotrivă, că va discuta şi cu el şi cu Brok şi vor lămuri ce a zis unul, ce a zis unul, însă nu în plenul Parlamentului”, a spus Ivan.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a precizat, luni, în deschiderea sesiunii PE, că declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta la adresa europarlamentarului PPE Elmar Brok sunt reprobabile şi că va avea o discuţie cu şeful Guvernului de la Bucureşti pe acest subiect.

Iniţial, Martin Schulz a vorbit despre declaraţiile „preşedintelui” la adresa lui Elmar Brok, ulterior precizând că se referă la premierul Ponta şi că va clarifica respectivele afirmaţii.

„Am auzit că domnul Brok a fost atacat într-un discurs de premierul român. Media a informat că s-a făcut o paralelă între ceea ce a spus domnul Brok despre imigraţie şi declaraţii ale naziştilor. Este o chestiune pe care o voi clarifica cu domnul Ponta, dar trebuie să subliniez că aceste comparaţii cu naziştii sunt total inacceptabile. În plus, domnul Brok este în mod clar un om de o mare integritate”, a declarat liderul socialist.

„Nu pot să fiu de acord cu astfel de declaraţii făcute de un premier al unei ţări europene”, a mai spus Schulz.

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a încercat să aibă o intervenţie în acest sens, dar a fost întrerupt imediat de Martin Schulz, care i-a spus că a citit despre acest subiect şi că va avea o discuţie atât cu premierul Victor Ponta, cât şi cu europarlamentarul PPE Elmar Brok.

„Domnule Boştinaru, nu vom avea aici o dezbatere despre ceea ce domnul Brok şi domnul Ponta au spus sau n-au spus. Ştiu asta din scrisori şi din media. Voi cerceta ceea ce s-a spus. Dacă cineva a comparat pe altcineva cu naziştii, voi condamna acest lucru”, a precizat Schulz.

Şi europarlamentarul Cristian Preda a scris, luni, pe contul său de Twitter, că preşedintele PE, Martin Schulz, a declarat că este inacceptabil că premierul Victor Ponta l-a tratat pe Elmar Brok drept nazist.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.

„Imiganţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente”, a spus Brok, citat de ziarul Bild.

În replică, premierul Victor Ponta a declarat, la 6 ianuarie, că europarlamentarul german Elmar Brok este „demagog, iresponsabil şi populist”, care are o gândire „nazistă, fascistă”, la fel ca eurodeputatul PDL Monica Macovei.

„Avem politicieni demagogi, iresponsabili, populişti, cum e domnul Brok, care au intervenit dese ori şi în România şi erau foarte bine mediatizaţi de presa băsistă, ca nişte extraordinari europarlamentari. Dar, cu această ocazie, am aflat ce gândesc despre români: că trebuie să ne amprenteze, că trebuie să fim toţi eventual ţinuţi în spatele unor garduri electrificate. Ăştia sunt prietenii lui Macovei. Ce vă miră? De fapt, şi gândesc la fel. O gândire nazistă. Şi doamna Macovei are o gândire fascistă, nazistă. Şi domnul Brok la fel. Cine se aseamănă, se adună”, a spus Ponta.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care ascunde un secret întunecat. Aici, mai mulți oameni au fost aruncați de pe stânci
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ de la șeful Casei de Pensii! Trebuie să afle toți pensionarii
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor avea bani, vacanțe și noroc în dragoste. Le merge mai bine ca oricând
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
A încercat la Ramona Gabor! Pescobar a aruncat lanseta, dar şi-a luat-o peste bot 😂 Imaginile sunt fabuloase
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Statul taie banii. N-ai dreptul să refuzi inspecția. Nu mai primești niciun leu un an întreg
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Ucrainenii capturează 2.000 de prizonieri ruși în regiunea Kursk
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...