Cei doi copii au mers la colindat într-o zonă de case din municipiul Vaslui şi, după ce au constatat că uşa de acces într-o locuinţă nu este încuiată, au intrat în holul imobilului, de unde au sustras o servietă în care se aflau peste 13.000 de lei, precum şi documente, scrie Mediafax.
„Proprietarul respectivei genţi a fost sesizat de furtul acesteia de către un vecin care a observat uşa imobilului deschisă. Poliţiştii au întocmit dosar penal în acest caz pentru furt calificat, fiind recuperat de la cei doi copii 90 la sută din suma sustrasă”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Conform procedurilor, poliţiştii au sesizat reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Vaslui, care vor face o evaluare a situaţiei celor doi copii, în funcţie de care vor fi luate şi măsurile necesare.
Citeşte şi Doi copii care au spart zeci de autoturisme într-o noapte, prinşi de poliţişti