„România doreşte creşterea investiţiilor americane, Partaneriatul Strategic oferind cadrul optim pentru extinderea relaţiilor eocnomice, comerciale şi de investiţii”, a spus şeful statului, potrivit Mediafax.
El a adăugat: „Fireşte că acest lucru este imposibil, repet, imposibil, şi în acest sens am primit mesajul emisarului SUA, zilele trecute, este imposibil ca aceste obiective să fie atinse în afara menţinerii angajamentului ferm al României pentru consolidarea statului de drept, a independenţei justiţiei şi a luptei anticorupţie”.
Preşedintele a mai declarat că, personal, va continua acest efort şi va rămâne ferm pe poziţiile apărării acestor valori, a principiilor europene şi a democraţiei şi economiei competitive, şi va sancţiona, drastic, orice derapaj, uzând de întreaga forţă şi de toate instrumentele constituţionale ale preşedintelui în această direcţie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că relaţiile cu Statele Unite au cunoscut o creştere constantă şi substanţială.
„Consolidarea Parteneriatului strategic cu SUA consacrat de Declaraţia comună privind parteneriatul strategic pentru secolul 21, dintre România şi Statele Unite ale Americii, adoptată la 13 septembrie 2011 la Washington, rămâne în continuare unul dintre obiectivele prioritare de politică externă a României”, a spus şeful statului.
El a menţionat că „nivelul nostru de ambiţie trebuie să vizeze în anul 2014 aducerea tuturor dimensiunilor Parteneritualui Strategic, mai ales cea economică, la nivelul de excelenţă al cooperării în domeniul militar şi de securitate”.
Potrivit şefului statului, dimensiunea de securitate va continua să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului Strategic, odată cu ceremonia de marcare a începerii lucrărilor principale de construcţie la facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Victoria Nuland a venit la Bucureşti ca emisar al Guvernului SUA şi a transmis un mesaj extrem de serios, menit să îi îngrijoreze pe români şi pe politicieni, legat de statul de drept din România, care din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.