Victor Ponta i-a spus lui Şova că trebuie să se urce pe buldozer şi să înceapă Comarnic-Braşov

Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, că, în aprilie, trebuie "să se urce pe excavator sau pe buldozer" pentru a începe lucrările la autostrada Comarnic-Braşov.
Iulian Tudor
15 ian. 2014, 12:58
Victor Ponta i-a spus lui Şova că trebuie să se urce pe buldozer şi să înceapă Comarnic-Braşov

„Mâine (joi – n.r.), avem întâlnirea cu câştigătorii procedurii privind Comarnic-Braşov şi sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Şova, nu ştiu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizăm acest proiect”, i-a spus Victor Ponta în şedinţa de miercuri a Guvernului, potrivit Mediafax.

Consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) a câștigat, la finele anului trecut, licitația pentru construcția în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, cu o lungime de 58 de kilometri.

Costul de construcţie a autostrăzii este în jur de 1,2 – 1,3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, declara, în luna noiembrie, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Limita de viteză va fi de 130 kilometri la oră, iar taxarea autostrăzii ar putea fi făcută la tariful de 3 euro/100 de kilometri.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2009, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci – Aktor, a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

CITEŞTE ŞI: Ponta, despre Autostrada Transilvania: S-au pierdut zece ani din prostie şi din lipsă de inteligenţă

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din Europa în care se vorbește limba română la fel ca pe teritoriul țării noastre. Este limbă oficială și localnicii o folosesc în fiecare zi
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Declarațiile cutremurătoare ale bărbatului din București care își plimba iubita decedată într-un căruț. Cum ar fi murit, de fapt, femeia: "Am lăsat-o vie..."
Spynews
Moarte suspectă în cartierul bogaților. Andrei Versace a fost găsit fără suflare într-un apartament din blocul milionarilor | VIDEO
Evz.ro
Aerul condiționat și cea mai enervantă problemă. Poate fi rezolvată foarte simplu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING NEWS. Andrei Versace, găsit mort în casă. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, ultimele detalii
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Rusia Majorează Taxele de Import Pentru Produse Din „Țări Neprietenoase”
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'