Modificări la Legea terenurilor: Terenul nu poate fi vândut mai ieftin ca în ofertă

Ministerul Agriculturii va promova în Parlament o serie de modificări la proiectul de lege pentru vânzarea terenurilor agricole, precum anulabilitatea vânzării unui teren dacă preţul este mai mic decât în oferta de vânzare, păstrarea ADS şi înfiinţarea unei direcţii pentru terenuri peste 30 hectare.
Iulian Tudor
15 ian. 2014, 13:39
Modificări la Legea terenurilor: Terenul nu poate fi vândut mai ieftin ca în ofertă

Măsurile sunt cuprinse într-o notă prezentată, miercuri, Guvernului de către ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, privind modificările pe care ministerul de resort le va propune, mai întâi, comisiei parlamentare de agricultură din Senat şi, ulterior, în Camera Deputaţilor legate de actualul proiect al legii de vânzare a terenurilor agricole către persoanele fizice, ca urmare a solicitării de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Nota relevă că noua formă a legii va stabili că vânzarea terenului la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage anulabilitatea vânzării.

Ministrul a explicat că va introduce această clarificare după ce preşedintele, a cărui „logică” nu a înţeles-o, a afirmat că dreptul de preempţiune poate fi vândut la un preţ mult mai mic după ce este epuizat.

Titlul legii va fi modificat pentru o mai mare claritate, urmând să se refere la terenurile aflate în extravilanul localităţilor, cu un regim aplicabil atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, iar Agenţia Domeniilor Statului (ADS) nu va mai fi transformată într-o agenţie de reglementare a pieţei funciare, ci îşi va păstra denumirea, va trece în subordinea prim-ministrului şi va avea rol de „preemptor şi cumpărător” pe piaţa funciară, estimându-se că, în prima fază, nu va avea un rol de vânzător.

În Ministerul Agriculturii va fi înfiinţată o direcţie specială de reglementare a pieţei funciare, care va asigura relaţia doar cu primăria, nu cu vânzătorul, pentru a reduce birocraţia, şi va aviza vânzările de terenuri care depăşesc 30 de hectare. Vânzarea suprafeţelor de până la 30 de hectare va fi avizată de structurile teritoriale ale ministerului.

„Cred că este o clarificare care răspunde solicitării preşedintelui de a nu avea şi jucător, şi arbitru pe piaţa funciară în rolul unei singure agenţii”, a spus Constantin.

Ministrul a apreciat că, după ce aceste modificări vor fi adoptate de Parlament şi proiectul de lege va fi retransmis preşedintelui, nu va mai exista absolut niciun motiv ca actul normativ să nu fie promulgat.

El a precizat din nou că esenţa legii rămâne aceeaşi, în sensul că prin instituirea şi extinderea dreptului de preempţiune către arendaşi, vecini şi stat este protejat interesul naţional şi cel local.

Marţi seara, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat agenţiei MEDIAFAX că este surprins de faptul că preşedintele Traian Băsescu cere abia acum unele modificări ale Legii de vânzare a terenurilor agricole către persoanele fizice, deşi aceasta a fost prezentată în dezbatere publică din septembrie.

El a apreciat că legea trebuia promulgată chiar dacă avea unele „imperfecţiuni” cauzate atât de faptul că a trebuit să fie făcută urgent, cât şi de unele modificări aduse în Parlament. Ministrul a adăugat însă că, în pofida acestor mici probleme, actul normativ favoriza cetăţenii români, fermierii, comunitatea locală.

Ministrul a precizat că Guvernul a făcut şi va face tot ce se poate ca prin această lege să fie protejat interesul naţional, dar a arătat că este imposibil ca pentru cetăţenii europeni să fie aplicată o măsură similară cu cea pe care statele acestora o aplică cetăţenilor români.

În ceea ce priveşte obiecţiile referitoare la Administraţia Domeniilor Statului (ADS), ministrul Agriculturii a admis că acestea sunt de luat în calcul şi a precizat că este dispus să le modifice, chiar dacă Ministerul Justiţiei nu a avut obiecţii de legalitate atunci când a emis un aviz.

El a subliniat şi faptul că preşedintele Traian Băsescu a fost cel care a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, reprezentând documentul prin care România şi-a asumat inclusiv liberalizarea pieţei funciare.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, recent, reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni.

Preşedintele menţiona în cerere faptul că articolul. 2 alineat (2) stabileşte că „prevederile prezentei legi se aplică cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)…” şi „persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)”.

„Această reglementare nu este clară, întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea română sau numai persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române”, se preciza în cerere, adăugându-se că această menţiune „este utilă deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil şi previzibil”.

Marţi, preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o completare la cererea de reexaminare a legii privind terenurile, menţionând că cetăţenii şi persoanele juridice din UE ar trebui să poată cumpăra terenuri extravilane în aceleaşi condiţii în care românii pot cumpăra terenuri în statele UE.

Potrivit preşedintelui, instituirea unei asemenea reglementări nu este de natură să creeze o restricţie în privinţa achiziţionării de terenuri agricole în România de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene ori de către persoanele juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, ci urmăreşte să ofere condiţii legale similare în cadrul sistemul legislativ european.

Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.

Spynews
Matteo și-a cerut iubita de soție! Cum a avut loc momentul special: ”Nu a înțeles nimic” | VIDEO
Bzi.ro
Elena Merișoreanu a ajuns pe perfuzii! Ce a pățit îndrăgita cântăreață
Fanatik.ro
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Capital.ro
Regulă nouă. Ce e interzis să pui în fața casei. Nu trebuie să depășească 50 de cm pe 50 de cm
Playtech.ro
Antonia, apariție de INFARCT. A dansat la bară provocator. Numai Velea o vede așa.
DailyBusiness
Vestea momentului despre taloanele de pensie. E important ca toți pensionarii să știe asta!
Adevarul
Disperare în vreme de război: un ucrainean de 28 de ani s-a căsătorit cu soacra sa pentru a se muta în străinătate
Spynews
Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, în prima zi de școală, din spatele gratiilor: „O durere pe care nu o pot descrie”. Adrian Alexandrov a însoțit-o pe Eva
Spynews
Momente emoționante pentru Mihai Petre și soția lui, Elwira! Cei doi au fost surprinși în prima zi de școală a fiicelor cuplului! | PAPARAZZI
Evz.ro
Reguli pentru șoferii începători. O serie mare de interdicții
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure pe care blonda le-a făcut despre tatăl fetiței sale! Ce s-a întâmplat în curtea școlii spune totul despre relația lor
Cancan.ro
De ce a fost ucisă Marina Gavril, de fapt. S-a aflat motivul crimei din Brăila! 😲
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
O tânără stewardesă din Bistrița a fost găsită moartă în apartamentul ei din Japonia! Care este cauza decesului
Capital.ro
Mașinile care nu vor mai putea fi înmatriculate. Măsura se aplică din 2035
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
VIDEO "M-a apucat de gât, m-a izbit de spătarul patului şi m-a strangulat extrem de tare". Mărturia înfiorătoare a unei femei despre Andrew Tate. Victima îl acuză de abuz, după 10 ani
substantial.ro
Mircea Lucescu critică gazonul de pe Stadionul Steaua după victoria României cu Lituania
MediaFlux
VIN PENSIILE MAJORATE! Daniel BACIU a anunțat DATA EXACTĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...