Deputatul partidului guvernamental Vladimir Malişev a fost rănit la cap, iar cel al partidului opoziţiei Batkivşcina, Stepan Kubiv, la gură, potrivit unui fotograf al AFP.
În timp ce deputaţii opoziţiei, conduse de boxerul Vitali Klitciko, încearcă să blocheze de la începutul săptămânii lucrările Parlamentului, deputaţii din cadrul Partidului Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici au insistat pentru menţinerea examinării proiectului de buget pentru 2014.
Cearta a izbucnit la câteva minute după adoptarea bugetului.
Opozanţii proeuropeni îi reproşează puterii că a refuzat să semneze, la sfârşitul lui noiembrie, un acord de asociere cu Uniunea Europeană, pregătit de peste trei ani, în favoarea unei cooperări economice mai mari cu Rusia.
Această schimbare de poziţie a declanşat o mişcare de contestare fără precedent în Ucraina, unde sute de mii de persoane au ieşit în stradă.
VEZI SI:
Ianukovici şi Putin s-au întâlnit la Soci şi au discutat despre parteneriatul strategic