Companiile britanice au plătit dividende record în 2011

Acţionarii companiilor britanice au primit dividende record în 2011, urmând ca în acest an sumele alocate pentru plata dividendelor să crească cu 11%, iar cele mai mari dividende ar urma să fie plătite de grupul de telefonie mobilă Vodafone, scrie Reuters.
Romania TV
23 ian. 2012, 21:05
Companiile britanice au plătit dividende record în 2011

Potrivit unui studiu realizat de Capita Registrars, în 2011 companiile britanice au plătit dividende record în valoare de 67,8 miliarde lire sterline (105 miliarde de dolari), în creştere cu 19,4% comparativ cu 2010. Dividendele plătite de companiile britanice au crescut anul trecut pentru prima dată după 2008, în condiţiile în care numărul companiilor care au majorat dividendele a fost de patru ori mai mare decât cel al companiilor care le-au redus.

 

„Dividendele record sunt din nou un punct pozitiv pentru investitorii în condiţiile unui fundal sumbru”, a declarat directorul general de la Capita Registars, Charles Cryer. „Suntem optimişti că dividendele vor continua să crească în 2012, exceptând situaţia în care zona euro se afundă şi mai mult spre colaps”, a adăugat Charles Cryer.

 

Un număr total de 438 de companii britanice au plătit dividende în 2011, în creştere uşoară faţă de 434 companii în 2010. În schimb, 373 de companii au majorat, au început sau au reînceput să plătească dividende anul trecut, spre deosebire de 90 de companii care au redus sau au anulat plata dividendelor.

 

Firmele din sectorul financiar au acordat dividende în valoare de 13,2 miliarde lire sterline, în creştere cu 12% faţă de 2010, dar cu o treime mai mici decât contribuţiile plătite în 2007. Urmează companiile din sectorul petrolului şi gazelor naturale care au fost responsabile pentru a şasea parte din totalul dividendelor plătite în 2011.

 

Potrivit raportului Dividend Monitor , care utilizează cifre furnizate de Data International, sumele alocate pentru plata dividendelor vor ajunge la 75 miliarde lire sterline în 2012. În plus, Capita Registars susţine că operatorul de telefonie mobilă Vodafone va fi responsabil pentru aproape 10% din totalul dividendelor plătite în Marea Britanie în 2012.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!