Arafat: Pacienţii de la UPU vor fi chestionaţi de un personal neutru în privinţa nemulţumirilor

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat, duminică, la Târgu Mureş, că un personal neutru va colecta date la nivel naţional de la pacienţii aflaţi la unităţile de primiri urgenţe, începând din aprilie sau mai, pentru a le afla nemulţumirile, acţiunea urmând să dureze doi ani.
Iulian Tudor
19 ian. 2014, 13:59
Arafat: Pacienţii de la UPU vor fi chestionaţi de un personal neutru în privinţa nemulţumirilor

Raed Arafat a declarat că la întrunirea Comisiei Naţionale de Medicină de Urgenţă, care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Mureş, au fost discutate principalele probleme legate de unităţile de primiri urgenţe, una dintre acestea fiind nemulţumirea pacienţilor care se prezintă la UPU, potrivit Mediafax.

El a anunţat că un „personal neutru”, adică din afara unităţilor de primiri urgenţe, va colecta date la nivel naţional de la pacienţii aflaţi la UPU, formularul fiind în curs de finalizare.

„Comisia a discutat problemele principale cu care ne confruntăm în unităţile de primiri urgenţe din punct de vedere al relaţiei cu pacienţii care vin acolo şi motivele principale de nemulţumire ale pacienţilor. Ca să avem ideea clară despre ce se întâmplă, a fost chiar lucrat un formular care va fi definitivat în următoarea săptămână şi vom începe să facem evaluări, cu personal neutru, adică din afara unităţilor de primiri urgenţe, care se va deplasa şi va colecta date de la pacienţi – părerea lor despre sectorul de primiri urgenţe, care este situaţia, ce i-a nemulţumit, ce i-a mulţumit”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.

El a precizat că acţiunea de colectare de date va debuta în aprilie sau mai şi va dura doi ani, pacienţii vor răspunde sub protecţia anonimatului, iar „personalul neutru” care va colecta date de la aceştia nu trebuie să fie neapărat medical, ci poate fi format chiar din angajaţi din cadrul ministerului sau ai direcţiilor de sănătate publică.

Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost aplicat la Cluj, cu întrebări şi note, iar rezultatele sunt „interesante”.

Arafat a precizat că datele astfel colectate vor fi prezentate mass-media, dar vor fi foarte importante şi pentru minister, care este interesat atât de percepţia pacienţilor, cât şi de posibilitatea îmbunătăţirii situaţiei în urma acestor evaluări.

Secretarul de stat a mai spus că există „o nemulţumire continuă” legată de timpii de aşteptare la UPU, dar, în condiţiile unui număr mare de pacienţi, se face un triaj, în funcţie de gravitatea cazurilor, şi nu de ordinea în care s-au prezentat acolo, iar acest lucru este prevăzut în protocoalele de triaj şi se întâmplă oriunde în lume.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a participat, la finalul acestei săptămâni, la întrunirea Comisiei Naţionale de Medicină de Urgenţă, la Târgu Mureş.

El a susţinut şi sâmbătă o conferinţă de presă în care a anunţat că pentru acest an s-au alocat de la buget 270 de milioane de lei pentru acţiunile prioritare din medicina de urgenţă, pe programe de terapie intensivă, infarct, traumă, accidente vasculare cerebrale şi recoltare mobilă de sânge.

Raed Arafat spus, de asemenea, că mesajul din partea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este că nu se are în vedere o privatizare a spitalelor, ci intenţia este de a reduce internările nejustificate şi a muta bolnavii la ambulatorii.

„În urma discuţiilor care au fost la ultima videoconferinţă, intenţia ministerului este de a muta ce nu se justifică la internarea în spital către ambulatorii, pentru a face utilizarea fondurilor mult mai eficientă. Deci, în niciun caz nu este intenţia de a duce la privatizare sau la favorizarea unui segment faţă de altul, ci este de a reduce internările nejustificate şi a muta bolnavii la ambulatorii – parte care sunt chiar în spitalele publice, cum e şi aici, ambulatoriile integrate”, a declarat el.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gara din România care a fost demolată pentru a se construi una modernă. Aparține unui oraș important și va fi ridicată la standarde europene. Va avea lift panoramic, din sticlă, construit în exterior
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy