Potrivit organizaţiei, în Liberia sunt înregistrate doar 16% din naşteri, iar în Niger 32%.
Plan International subliniază necesitatea înregistrării nou-născuţilor în această zonă a lumii, unde populaţia se dublează la fiecare 20 de ani şi unde există un mare deficit de şcoli, spitale şi locuinţe.
„Mulţi copii sunt privaţi de acces la educaţie şi, în absenţa certificatelor de naştere, ei sunt ca şi invizibili, fără acces la drepturile lor fundamentale”, se arată în comunicatul publicat la Dakar.
În cel mai recent raport al ONU cu privire la populaţia mondială se estimează că numărul locuitorilor Africii va creşte de peste trei ori în secolul al XXI-lea.