Supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, depistaţi cu o aplicaţie de pe telefonul mobil

Salvarea celor cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic petrecut luni după-amiază la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba ar fi fost mult mai dificilă dacă unul dintre medicii de la bord nu ar fi avut ideea să folosească aplicaţia Google Map de pe telefonul mobil.
Iulian Tudor
21 ian. 2014, 07:25
Supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, depistaţi cu o aplicaţie de pe telefonul mobil

Medicul Radu Zamfir a reuşit să comunice, prin telefon, cu echipa de salvamontişti ce încerca să stabilească coordonatele zonei în care a aterizat forţat avionul.

Potrivit salvamontistului clujean Codrin Roman, care a făcut parte din această echipă, în jurul orei 18.10 se cunoştea zona aproximativă în care a căzut avionul, dar faptul că existau diferenţe de nivel de aproape 300 de metri în arealul respectiv îngreuna foarte mult căutările.

„După ce am fost sunaţi de la dispecerat de la 112, n-am pus în faţa hărţii. Avem nişte programe de calculator cu hărţile zonei şi vedere satelit sau terestră sau topografică. Prima întrebare – localizarea, care a fost făcută de cei de la dispecerat, adică triangulaţia unui telefon GSM. După cum ştiţi, un telefon se poate depista de unde se vorbeşte printr-o metodă numită triangulaţie. Prima informaţie clară a fost că s-a prins pe un turn de GSM din Cluj, mai exact stâlpul de la Giurcuţa, care era poziţionat undeva aproximativ pe graniţa de judeţ între Cluj şi Alba, în Munţii Gilăului. Asta a fost prima localizare. Iar a doua localizare s-a făcut efectiv verbal. Am vorbit chiar eu personal cu doctorul din avion care era cel mai viabil să zic aşa, care a reuşit pe baza unui telefon mobil, prin aplicaţia Google Map, şi ne-a putut zice ce vede pe harta respectivă”, a declarat luni noapte Codrin Roman, de la Serviciul public salvamont Salvaspeo Cluj.

VEZI ŞI Imagini ŞOCANTE de la locul prăbuşirii avionului. GALERIE FOTO

El a povestit că l-a întrebat pe medic ce vede pe ecran şi acesta i-a citit ceea ce îi arăta telefonului mobil şi în acest fel salvamontiştii au putut restrânge aria de căutare în zona comunelor Mătişeşti şi Poiana Horii, aflate la graniţa dintre Cluj şi Alba. Aria stabilită în acest mod era mai mică decât cea iniţială făcută de echipa de la dispeceratul 112, respectiv de doi pe doi kilometri. Problema care rămânea, a explicat salvamontistul, era aceea a terenului muntos.

„Din păcate, când faci o localizare, prima chestie care îţi pui problema este drumul de acces. Dar una este pe un teren plan, pe o câmpie, unde este foarte simplu, şi este foarte greu undeva într-o zonă montană, unde apar foarte multe diferenţe de nivel. Doi kilometri pe doi kilometri la 300 de metri diferenţe de nivel este foarte mult”, a spus Codrin Roman.

CITEŞTE ŞI ADRIAN IOVAN, ultima convorbire înainte de prăbuşirea avionului

În această etapă a căutărilor un foarte mare ajutor l-au dat localnicii. În jur de 200-300 de oameni din satele de la poalele versantului în care a avut loc accidentul aviatic au pornit în grupuri, pe diferite direcţii, să îi caute pe supravieţuitori.

„Când am văzut la televizor, că prima dată au zis Beliş Fântânele, pe urmă Poiana Horii, şi ne-am mobilizat. Am mobilizat toată partea asta de vest să plece înspre pădure sus. Pe partea aia au plecat vreo două sute de oameni şi aici urma să plecăm şi noi toată noaptea”, a declarat Nicolae Oneţiu, unul dintre pădurarii care au participat la căutări.

Un ajutor important pe care l-au mai dat localnicii a fost cel referitor la starea drumurilor. Salvamontistul Codrin Roman a explicat că un drum indicat pe hartă poate să fie inpracticabil din cauza zăpezii, dar aceste lucruri nu le poţi afla decât atunci când ajungi la faţa locului.

„Practic au venit informaţii de aici de la localnici, de la pădurari. Ce ne-a ajutat foarte mult cu calea de acces. Că degeaba te uiţi pe hartă, ştii drumul, dar nu ştii cum este zăpada, nu ştii dacă a fost o viitură, nu ştii dacă a fost picat un lemn. De unde suntem noi, aici, în satul Horea, până la locul epavei, în linie dreaptă sunt cam opt kilometri”, a spus Codrin Roman.

Localnicii care au participat la căutări şi care au stat de vorbă cu presa au declarat că a fost greu de ajuns la locul în care a căzut avionul, din cauză că drumurile erau pline de zăpadă, gheaţă şi noroi, dar şi pentru că se lăsase întunericul şi era ceaţă. La un moment dat pădurarii se gândeau chiar să tragă un foc de armă pentru ca medicul cu care stăteau de vorbă să poată avea un reper după care să se ghideze apoi echipele de cercetare.

De la locul în care a căzut avionul, victimele au fost transportate, de localnici şi salvamontişti, până la un loc în care era posibilă plasarea unei ambulanţe. La faţa locului, în satul Horea, au fost aduse două spitale mobile ale SMURD şi aproape zece ambulanţe. Toate cele cinci victime care au supravieţuit accidentului au fost plasate în ambulanţe, la miezul nopţii, după care au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

Pilotul Adrian Iovan şi o femeie, medic rezident, şi-au pierdut viaţa, luni seara, în urma accidentului aviatic care a avut loc într-o localitate montană din judeţul Cluj.

Avionul de tip BN 2, aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie, în care se aflau cinci pasageri, pilotul şi copilotul, transporta o echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias la Oradea unde medicii urmau să participe la o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai