Medic supravieţuitor: „Îi datorăm viaţa lui Adrian Iovan”

Medicul Radu Zamfir, implicat în accidentul aviatic de luni seară, din judeţul Cluj, a ajuns la Bucureşti, fiind lovit la faţă şi având o branulă în mâna dreaptă, a declarat o altă pasageră a zborului Cluj - Bucureşti cu care a fost adus doctorul.
Alina Costache
21 ian. 2014, 13:59
Medic supravieţuitor:

„Primele declaraţii ale medicului Radu Zamfir: Când am văzut copacii am realizat că o să ne prăbuşim. Datorită lui Adrian Iovan suntem în viaţă”, a declarat medicul Radu Zamfir.

Doctorul Radu Zamfir, care a suferit cele mai uşoare răni în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a fost externat din Spitalul Judeţean Cluj.

„Suntem foarte marcaţi de incidentul de luni, dar vrem să mulţumim tuturor echipelor de salvare şi oamenilor de bine care au coordonat acţiunea de salvare. Doctorul Radu Zamfir a demonstrat spirit de echipă şi a început imediat resuscitarea unei colege cu care era în avion„, a spus managerul Institutului Fundeni, într-o conferinţă de presă la care au participat profesorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie Digestivă şi Transplant Jepatic, şi profesorul Radu Deac, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

În opinia celor prezenţi la conferinţă, cu siguranţă toţi supravieţuitorii vor avea nevoie de recuperare medicală şi suport psihologic.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţadupă ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI