DETALIUL care i-a salvat viaţa medicului EROU. Cum a supravieţuit Radu Zamfir TRAGEDIEI din Apuseni

Medicul Radu Zamfir a fost cel care a sunat la 112 pentru a anunţa faptul că avionul BN 2, cu care se deplasa împreună cu alţi colegi la Oradea, pentru a preleva un ficat pentru transplant, a aterizat forţat undeva în Apuseni. Nu înainte, însă, de a le acorda primul ajutor celorlalţi ocupanţi ai aparatului de zbor. Faptul că a reuşit să scape doar cu leziuni uşoare s-a datorat, spune el, unei ironii a sorţii.
Romania TV
21 ian. 2014, 14:37
DETALIUL care i-a salvat viaţa medicului EROU. Cum a supravieţuit Radu Zamfir TRAGEDIEI din Apuseni

„Eram îmbrăcaţi în haine civile. Aveam geci pe care le purtăm când ieşim afară pe vremea asta. Ironia sorţii a fost că am purtat un echipament de motocicletă, cu care am venit la spital. Aveam geacă cu protecţie, cizme cu protecţie… asta a fost şansa mea”, a povestit medicul Radu Zamfir, la nici 24 de ore de la accidentul în urma căruia pilotul avionului, Adrian Iovan, şi medicul rezident Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa.

Radu Zamfir a povestit momentele crunte care au urmat prăbuşirii, într-o conferinţă de presă susţinuă la Bucureşti, după ce a plecat pe propria răspundere din spitalul de la Cluj Napoca, unde fusese dus împreună cu ceilalţi patru supravieţuitori.

„Îi datorăm viaţa lui Adrian Iovan”

„Lucrurile s-au desfăşurat într-un fel pe care mi-e greu să vi-l descriu cu o cursivitate normală. Am zburat peste Apuseni, iar apoi am intrat într-un val de ceaţă. Am văzut apoi copacii de aproape. După prăbuşire am văzut că ţâşneşte combustibilul din aripă şi cred că am avut şi eu un moment de inconştienţă. O scânteie era suficientă să luăm foc toţi. Cred că au avut toţi câte un moment de absenţă sau de abolire a conştienţei. Eu m-am considerat mai puţin vătămat şi am folosit ce aveam, pături, ca să-i acoperim. I-am ajutat pe ceilalţi răniţi extrăgându-i din avion şi acordându-le ajutor cu mijloacele pe care le aveam la dispoziţie. Am avut şi eu la un moment dat nişte ameţeli, credeam că o să leşin, dar nu s-a întâmplat”, a povestit Radu Zamfir.

Care au fost ULTIMELE CUVINTE ale lui Adrian Iovan

Medicul Radu Zamfir, lovit la faţă şi având o branulă în mâna dreaptă, a făcut primele declaraţii despre tragedia din Munţii Apuseni. Medicul a ţinut să precizeze că mai sunt în viaţă datorită pilotului Adrian Iovan, care a făcut tot posibilul să-i aducă la sol. De asemenea, el a povestit că Adrian Iovan, care era prins în carliga avionului, l-a rugat să îl scoată dintre fiarele contorsionate.

ADRIAN IOVAN A MURIT ÎN CHINURI. Medic: „Starea lui se înrăutăţea văzând cu ochii” VIDEO

Coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota, a declarat, marţi, la România TV, că după aterizarea forţată a avionului BN 2 în Parcul Naţional, s-a aflat în permanentă legătură cu medicul Radu Zamfir şi că acesta l-a ţinut la curent cu evoluţia stării pilotului Adrian Iovan. În plus, Zota a explicat că Aurelia Ion, studenta în anul V care a murit în urma accidentului, a decedat din cauză că starea sa a fost agravată de şocul hipotermic.

Raportul ROMATSA privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Moscova nu a răspuns la telefon pentru ajutor

Romatsa a elaborat raportul privind desfăşurarea tragediei aviatice din Munţii Apuseni, în care pilotul Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa.

Raportului privind desfăşurarea tragediei aviatice, în care se detaliază, pe minute, toate activităţile ROMATSA şi ISU, dar şi informaţiile greşite privind localizarea epavei a fost publicat de sursazilei.ro. În raport se specifică faptul că sistemul de transmisie în caz de impact ELT, de la bordul aeronavei a funcţionat.

CITEȘTE AICI RAPORTUL ROMATSA PRIVIND ACCIDENTUL AVIATIC

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți avea datorii la stat doar dacă ai un cont banal în bancă. Mulți români ajung datori fără să aibă habar. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI