Viaţa pacientei care trebuia sa primească ficatul este în pericol. Organul nu mai poate fi prelevat

Ficatul unei femei aflate în moarte cerebrală a fost motivul pentru care medicii din avionul prăbuşit trebuiau să ajungă la Oradea. Acest organ nu mai poate fi prelevat, iar viaţa femeii la care urma să ajungă atârnă de un fir de aţă.
Iulian Tudor
22 ian. 2014, 09:05
Viaţa pacientei care trebuia sa primească ficatul este în pericol. Organul nu mai poate fi prelevat

Ghinioanele se ţin lanţ penteru femeia care aştepta ficatul. În toamna anului trecut a fost anunţată că i se face transplantul, însă apoi s-a constatat că organul nu era de calitate, scrie monitorulcj.ro.

Luni după-masă medicii din Bucureşti şi cei din Cluj s-au întâlnit la Spitalul Judeţean din Oradea unde trebuiau să preleveze organele unei femei în vârstă de 64 de ani care a suferit un accident vascular şi care se afla în moarte cerebrală. Medicii clujeni urmau să-i preleveze femeii rinichii, iar cei care veneau din Bucureşti, ficatul. Ei trebuiau să se întoarcă de urgenţă în Capitală fiindcă organul era aşteptat de o femeie care şi-a pus toată speranţa îl el.

Citeşte şi Mesaj emoţionant al pacientei pentru care se preleva ficatul. Ce spune despre cei care au murit pentru ea

Din nefericire, ficatul femeii nu a mai putut fi prelevat deoarece avionul în care se aflau cadrele medicale, care urmau să facă acestă interveţie, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, în localităţii Fântânele din judeţul Cluj.

Deşi în presă se vehicula faptul că o să vină o altă echipă din Bucureşti care să preleveze ficatul femeii, dr. Dan Luscalov a dezminţit toate aceste informaţii.

Citeşte şi AURELIA ION, studenta moartă în accidentul aviatic, mesaj CUTREMURĂTOR pe Facebook

„Nu mai dispuneam de timpul necesar pentru a aştepta venirea unei alte echipe din Bucureşti pentru că, vă daţi seama, femeia se afla în moarte cerebrală. Ficatul nu mai poate fi prelevat”, a declarat dr. Dan Luscalov.

Medicii clujeni au prelevat însă rinichii femeii şi au salvat viaţa a doi bărbaţi. Totodată, de la femeia din Bihor au mai fost prelevate şi două cornee care urmau să fie duse la Bucureşti de cadrele medicale care se aflau în avionul care s-a prăbuşit. Acestea au fost transportate însă de o ambulanţă şi au ajuns la pacienţii care le aşteptau.

Citeşte şi Seria GAFELOR care au întârziat salvarea supravieţuitorilor accidentului aviatic în care ADRIAN IOVAN a murit

Luni după-amiază, în jurul orei 16.00, un avion de mici dimensiuni în care se afla o echipă medicală şi doi membri ai echipajului de zbor, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni la o altitudine de aproximativ 1.400 de metri, în apropierea localităţii Fântânele din judeţul Cluj. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi o studentă din anul V la medicină şi-au pierdut viaţa. Celelalte cinci victime se află internate în clinicile din Cluj, patru sunt în afara oricărui pericol, iar unul se află în stare critică.

Citeşte şi Trupul neînsufleţit al lui Adrian Iovan va fi adus în Bucureşti şi depus în Cimitirul Bellu Catolic

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul rar care a fost surprins pe teritoriul României. Vânează alături de pereche și sunt deosebit de agresivi. Unul dintre parteneri sperie prada şi o conduce spre celălalt
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Elevii înotători din Constanța se confruntă cu lipsa apei calde din cauza datoriilor Palatului Copiilor
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni