Anul 2013 marchează un nou record pozitiv în ceea ce priveşte cota de încredere în rândul românilor de la declanşarea crizei economice până în prezent, indicele general măsurat de Barometrul de încredere a consumatorului realizat de GfK pentru Comisia Europeană atingând o medie anuală de -35, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare, potrivit Mediafax.
„Încrederea populaţiei va continua să crească, ca urmare a promisiunilor din campaniile electorale la care românii vor fi intens expuşi anul aceasta, fapt observat şi în anii anteriori în care au fost alegeri. De fiecare dată în aceste perioade, nivelul de încredere a atins cote mai înalte decât media”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.
CITEŞTE ŞI: Învăţământul românesc, fabrică de şomeri. Statul, obligat la cheltuieli suplimentare uriaşe
Aproape 40% dintre români spuneau luna trecută că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce 13% dintre locuitori credeau că aceasta este mai bună. Situaţia cunoaşte o îmbunătăţire faţă de finele anului trecut, când peste jumătate din populaţie îşi vedea finanţele personale deficitare comparativ cu 2012.
În privinţa perspectivelor financiare, doar 32% au spus de-a lungul anului 2013 că acestea se vor înrăutăţi, cea mai bună medie anuală din 2009 până în prezent. De asemenea, 58% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a suferit un regres anul trecut faţă de 2012.
Cu toate acestea, situaţia se prezintă mai bine decât în luna decembrie 2012, atunci când 68% dintre români considerau acelaşi lucru, cu 10 procente mai mult. Există şi români care au văzut o îmbunătăţire a situaţiei economice în ultimul an, în vreme ce speranţele pentru 2014 sunt ceva mai ridicate, 18% dintre ei aşteptând să le meargă mai bine.
În decembrie 2013, percepţia asupra evoluţiei inflaţiei din ultimul an este mai bună decât în aceeaşi luna din 2012. Astfel, aproape 7 din 10 români cred că preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior, faţă de 83% care credeau acelaşi lucru în ultima lună a anului 2012.
Singurul indicator care s-a înrăutăţit comparativ cu 2012 este cel privind şomajul. Media peşimiştilor în 2013 se situează la două treimi din populaţie faţă de 63,5% în 2012. Şi procentul optimiştilor s-a micşorat – doar 5% dintre cei chestionaţi spun că sunt optimişti în privinţa evoluţiei ratei şomajului, faţă de 7% cu un an în urmă.
Atunci când se referă la investiţiile în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care considerau în decembrie că nu este un moment bun pentru realizarea acestora este în scădere faţă de decembrie 2012, 52% dintre români afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în următorul an, versus 55%.
Şi atitudinea faţă de economisire înregistrează uşoare schimbări în bine – 20% dintre români consideră că este o perioadă propice pentru a pune bani deoparte. În acelaşi timp însă, aproape 60% spun că veniturile lor abia reuşesc să le acopere cheltuielile curente. Procentul celor care spun că au datorii rămâne constant, situându-se la 19% atât în decembrie 2013, cât şi în 2012.
Informaţiile provin din Barometrul de încredere a consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane.