ACCIDENT AVIATIC Apuseni: Epava avionului va fi examinată de specialişti, la Bucureşti FOTO

Epava avionului prăbuşit în Apuseni, depozitată în noaptea de miercuri spre joi în târgul de animale din comuna Horea (Alba), va fi transportată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), la Bucureşti, pentru examinarea de către inspectorii acestei instituţii.
Iulian Tudor
23 ian. 2014, 11:04
ACCIDENT AVIATIC Apuseni: Epava avionului va fi examinată de specialişti, la Bucureşti FOTO

În continuarea cercetărilor ce se desfăşoară în cauza privind accidentul aviatic petrecut la data de 20 ianuarie 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au procedat la identificarea unor persoane care pot oferi date în legătură cu acest eveniment, o parte dintre acestea fiind deja audiate. Totodată, de la locul accidentului a fost extrasă epava aeronavei, aceasta fiind deplasată în comuna Horea, fiindu-i asigurată paza. Urmează ca epava să fie transportată la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), la Bucureşti, pentru examinarea de către inspectorii acestei instituţii„, se arată într-un comunicat al Parchetului General, potrivit Agerpres

De asemenea, în cauză a fost dispusă efectuarea unor expertize medico-legale.

Anchetatorii, împreună cu jandarmii şi poliţiştii, vor desfăşura, joi, o acţiune de scotocire în zona în care s-a prăbuşit avionul pentru a vedea dacă mai există alte resturi ale aeronavei şi a le recupera.

Citeşte şi: Victimele accidentului aviatic din Apuseni au fost descoperite din greşeală de către săteni

Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, declara, miercuri seară, că epava avionului care s-a prăbuşit, luni, în Apuseni, a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii primăriei şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Vezi şi: Ministrul Radu Stroe, declaraţii HALUCINANTE despre tragedia din Apuseni

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Marian Golea anunță horoscopul anului 2025. Ce schimbări apar odată cu noul an. „Vom avea epidemii foarte puternice”
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
OMS menține alerta: Epidemia de Mpox continuă să fie o urgență de sănătate publică
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni