Anchetatorul accidentului aviatic: Ancheta e clară şi la vedere. Oricine poate face declaraţii, nu insinuări

Şeful Parchetului CA Alba Iulia, Augustin Lazăr, susţine că ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni este "clară şi la vedere", iar oricine are detalii despre accident poate contribui prin declaraţii, nu prin insinuări în presă că ancheta nu s-ar desfăşura în mod corespunzător, transmite Mediafax.
Romania TV
24 ian. 2014, 19:34
Anchetatorul accidentului aviatic: Ancheta e clară şi la vedere. Oricine poate face declaraţii, nu insinuări

Şeful Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia a spus, vineri, într-o declaraţie pentru presă, că ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni progresează într-o manieră riguroasă, ordonată, în condiţiile Codului de Procedură Penală.

Potrivit procurorului, „nimic nu se desfăşoară la voia întâmplării, aşa cum ar crede cineva care este neavizat, neautorizat şi face comentarii gratuite”.

Augustin Lazăr susţine că cercetarea la locului accidentului s-a încheiat, părţile avionului fiind decupate în conformitate cu indicaţia inspectorilor CIAS.

Întrebat dacă au fost adunate toate probele în cadrul acestei operaţiuni, procurorul a răspuns că de la locul accidentului au fost strânse.

„Între timp, locul accidentului a fost bine conservat şi bine protejat de efectivele de jandarmi care au şi periat locul accidentului de două-trei ori până când au adunat toate fragmentele de la faţa locului, iar inspectorii CIAS au supravegheat şi au condus operaţiunea practică de extragere din locul accidentului a aeronavei, astfel încât să poată fi conservată. Ei, ca specialişti, au putut indica modul în care aeronava poate fi extrasă fără a se aduce niciun fel de prejudicii, fiindcă ei înşişi trebuie să examineze în continuare aeronava”, a spus Augustin Lazăr.

Potrivit procurorului, ancheta presupune acum desemnarea unor experţi judiciari care vor face expertize, iar până atunci nu se pot formula concluzii.

„Când vom avea raportul inspectorilor CIAS, precum şi raportul de expertiză, apoi audierile care sunt în curs de efectuare, apoi actele care sunt ridicate de la diverse instituţii, se va putea efectua o evaluare a probaţiunii şi se va putea trage o concluzie concretă şi ştiinţifică cu privire la cauzele accidentului. Orice afirmaţie lansată în spaţiu public în sensul că Parchetul ar fi emis nişte concluzii preliminare într-un fel sau altul sunt zvonuri care nu trebuie luate ca atare şi noi nu trebuie să acordăm credibilitate decât comunicatelor care sunt emise de Parchetul Curţii de Apel, de către echipa de procurori, care desfăşoară o anchetă transparentă. Noi nu avem ce ascunde nimic în acest dosar: Nu e vorba de a surprinde pe cineva în flagrant sau cu ceva. Este o anchetă clară, la vedere. Oricine cunoaşte ceva despre această cauză poate să-şi aducă contribuţia, poate să vină să declare, şi nu să insinueze pe posturile de televiziune că nu s-ar desfăşura ancheta în mod corespunzător sau alte asemenea afirmaţii care nu sunt corecte şi care induc în eroare opinia publică”, a afirmat Lazăr.

Întrebat cine sunt persoanele care vor fi audiate, Lazăr a răspuns că atât victimele, cât şi martorii, respectiv cei care au intervenit la faţa locului.

Totodată, procurorul a spus că nu i se pare corect să se comenteze declaraţiile pe care le-au dat victimele sau martorii, deoarece ele constituie mijloace de probă în dosar.

„Paşii următori vor presupune elaborarea rapoartelor medico-legale care au fost ordonate de către procurori pentru fiecare din victimele accidentate. De asemenea, realizarea expertizei tehnice-judiciare care a fost dispusă de către procuror, audierea tuturor persoanelor care cunosc despre faptă, audierea martorilor. De asemenea, ridicarea documentelor care sunt relevante cu referire la comunicările care au avut loc între diverse categorii de persoane şi în final vom putea face o evaluare a probaţiunii şi vom putea da o soluţie corectă în cauză. De regulă, în cazurile de accidente aviatice, constatăm că rapoartele de expertiză sunt depuse după câteva luni. S-ar putea să fie un caz în care inspectorii să facă mai rapid o părere, dar de regulă ei sunt foarte meticuloşi şi desfăşoară o activitate laborioasă pentru a corobora toate aspectele care sunt acolo. Poate solicită şi anumite analize care să se facă la anumite laboratoare, de la caz la caz după particularităţile dosarului, şi în final vor face raportul. De regulă, durează câteva luni un raport bine documentat”, a conchis Lazăr.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Ulterior, medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marţi după-amiază, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi „ne-am recules”.

DailyBusiness
Toți românii vor da năvală la Kaufland! 1 octombrie vine cu produse GRATIS
Spynews
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împlinit 6 ani de la nuntă. S-au căsătorit în Budapesta, intr-un cadru de vis
Bzi.ro
Smiley a rămas surprins de nepoata lui Adi de la Vâlcea, la Vocea României: „Mamă, ce apariţie!”
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu cunoaște zodiile care trebuie să fie atente la bani. Ce se întâmplă în săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie 2024
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat azi
Playtech.ro
Brigitte Bardot, apariție ȘOC! Doamne cât de frumoasă era și cum a ajuns să arate ACUM, ți se rupe sufletul
DailyBusiness
Cea mai bună veste! Se poate cumula pensia cu salariul! Iată cum
Adevarul
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să aștepte 25 de ore pe coridorul unui spital din Londra
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
A venit iarna în România! Imagini cu stratul de zăpadă care s-a depus deja în mai multe zone / GALERIE FOTO
Spynews
Obiceiuri de Acoperământul Maicii Domnului. De ce să nu îți tunzi părul în această zi, potrivit unei vechi superstiții
Evz.ro
Veste colosală Traian Băsescu. Fratele său l-a anunțat chiar acum
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
kanald.ro
„Ai lăsat o durere fără margini...”. El este Octavian, tânărul în vârstă de doar 18 ani care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier. Adolescentul se filmase la volan cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
BREAKING | Octavian Chitiba a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 18 ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare imensă la RAR. Anunț pentru românii cărora le expiră inspecţia tehnică periodică la mașină
StirileBZI
Ce conține apa îmbuteliată din magazine: S-a aflat adevărul!
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Israel planifică operațiuni terestre limitate în Liban
MediaFlux
FĂRĂ PENSIE de la 1 OCTOMBRIE! CASA de PENSII a spus-o CLAR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!