HARTA drumurilor pe care poţi rămâne ÎNZĂPEZIT

Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben. În premieră, directorul ANM a declarat că e posibil să avem şi un cod roşu de viscol. Odată cu ninsorile şi viscolul, apare şi riscul să rămâneţi înzăpeziţi. Compania Naţională de Drumuri a întocmit o hartă cu principalele zone de risc.
Romania TV
24 ian. 2014, 20:09
HARTA drumurilor pe care poţi rămâne ÎNZĂPEZIT

Cele mai circulate şosele din ţară sunt de altfel şi cele mai periculoase. În primul rand DN1.  De la Bucureşti până la Oradea, aproape toate sectoarele de drum prezintă pericol de înzăpezire. Singura zonă ferită, partea cu serpentine dintre Predeal şi Braşov.

DRUMURI ÎNCHISE în urma avertizărilor cod galben şi portocaliu

Nici pe autostrăzi nu suntem în siguranţă dacă vor cădea ninsori abundente. Fie ca mergem pe A1, spre Piteşti, fie pe A2, spre Constanţa, putem să ramanem oricând blocaţi începand se săptămâna viitoare, când se anunţă ninsori în toata ţara.

Pe harta celor de la Compania Nationala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale, şi DN 2 apare ca un drum cu risc. De la Bucureşti până la Râmnicu Sărat avem o prima porţiune cu probleme. Apoi, de la Adjud – Bacău până chiar la Târgu Neamţ.

Pe lângă aceastea, aproape toate drumurile naţionale din ţară sunt trasate cu roşu pe harta CNADNR, aşa că reprezintă un risc.

România sub zăpadă

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 – 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 – 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 – 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.

Potrivit avertizării, vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea va fi geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.

 

DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma care îți poate aduce câștiguri frumoase primăvara. Se poate cultiva ușor, în cantități mari și se vinde cu 20 de lei kilogramul
Capital.ro
Fiica lui Bruce Willis și Demi Moore a dat vestea tristă. A fost o mare suferință
Playtech.ro
Moneda de 1 gram care se vinde cu peste 27.000 de lei. În anii ’50, era în orice buzunar
DailyBusiness
Românii, luați la control! Amenzi de până la 1.500 de lei între 1 și 6 aprilie
Adevarul
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
WhatsApp, pas decisiv în fața rivalilor. Funcția care schimbă regulile jocului 
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
kanald.ro
Ce pensie primește un român care a muncit 15 ani! Diferența pe care o acoperă statul
Cancan.ro
Indecente la piscină! Le-am prins trăgând de bikinei, până când nu a rămas mai 'nimic' din ei. Recunoști protagonistele?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile, complet interzis. Decizie în România. Intră în vigoare luni, 7 aprilie, ora 15:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Descoperire șocantă în casa unei rude de a lui Petre Roman
MediaFlux
Noul buletin cu CIP și pentru copiii sub 14 ani. Când începe eliberarea lor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O farsă medievală cu urne moderne: ce ar fi trebuit să fie campania prezidențială și ce a ajuns