ANUNŢ IMPORTANT pentru elevi: Când se decide închiderea şcolilor din cauza vremii

Deciziile vor fi aduse la cunoştinţa MEN duminică, 26 ianuarie, cel târziu până la ora 17.00 şi vor fi făcute publice.
Romania TV
14 oct. 2011, 17:26
ANUNŢ IMPORTANT pentru elevi: Când se decide închiderea şcolilor din cauza vremii

Ministerul Educaţiei Naţionale monitorizează, cu atenţie, situaţia unităţilor şcolare din judeţele aflate sub atenţionare de cod portocaliu. Inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti au obligaţia de a se afla în legătură permanentă cu toate instituţiile care răspund de situaţiile de acest gen – Prefectura, Primăria, Consiliul Judeţean, Poliţia, ISU.

Inspectoratele au obligaţia de a raporta, periodic, MEN evoluţia situaţiei şi măsurile care se impun privind posibilitatea frecventării cursurilor de către elevi şi cadrele didactice pentru luni, 27 ianuarie. MEN atrage atenţia că deciziile inspectoratelor şcolare trebuie să aibă ca punct de plecare siguranţa elevilor şi a personalului didactic şi nedidactic.

În funcţie de situaţia vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, 26 ianuarie, inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti vor hotărî dacă şi unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie.

Deciziile vor fi aduse la cunoştinţa MEN duminică, 26 ianuarie, cel târziu până la ora 17.00 şi vor fi făcute publice.

Citeşte şi

Viscolul ar putea ÎNCHIDE ŞCOLILE. Oprescu: „Dacă e nevoie îi ţinem pe cei mici acasă”

DailyBusiness
Ratele românilor, în pericol să crească iar? Anunțul BNR
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Capital.ro
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
De ce a dat-o Pepe în judecată pe Raluca Pastramă
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Cod galben de ploi torențiale și vijelii până joi, 19 septembrie. Sunt vizate 9 județe
Capital.ro
Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
substantial.ro
Explozie majoră la un depozit de rachete în regiunea Tver, Rusia
MediaFlux
DISPARE ORA de IARNĂ! S-A VOTAT în UE!
Shtiu.ro
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!