Studenţii care au examene şi nu se pot prezenta din cauza vremii le vor susţine la o altă dată

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat duminică, că a vorbit cu toţi rectorii de universităţi pentru a da posibilitatea studenţilor din zonele afectate de vremea nefavorabilă, care nu pot ajunge la examene, să le susţină la o altă dată.
Iulian Tudor
26 ian. 2014, 11:11
Studenţii care au examene şi nu se pot prezenta din cauza vremii le vor susţine la o altă dată

Potrivit lui Mihnea Costoiu, Universităţile din Bucureşti, Târgovişte şi Piteşti îşi vor suspenda cursurile.

Am vorbit cu toţi rectorii astfel încât să dăm posibilitatea studenţilor care nu pot să se prezinte la examene să le susţină la o altă dată„, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte Universitatea Politehnica din Bucureşti, acesta a spus că având în vedere că mulţi dintre studenţi stau în cămin şi distanţa este foarte mică de universitate, cei mai mulţi dintre aceştia nu vor întâmpina impedimente în a se prezenta la examene.

Universitatea din Bucureşti a precizat duminică că activitatea didactică va fi suspendată luni 27 ianuarie.

Ca urmare a condiţiilor meteo nevaforabile, conducerea Universităţii din Bucureşti a hotărât suspendarea activităţii didactice (cursuri, examene) în ziua de luni, 27 ianuarie. Examenele şi cursurile stabilite pentru aceasta dată vor fi reprogramate de comun acord între cadrele didactice şi studenţi„, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.

Ministerul Educaţiei precizează că, în conformitate cu reglementările în vigoare, hotărârea de întrerupere temporară a activităţii este exclusiv la latitudinea conducerilor instituţiilor de învăţământ superior, în virtutea autonomiei universitare.

Citeşte şi: ŞCOLILE SE ÎNCHID, luni şi marţi, din cauza viscolului şi a zăpezii. Vezi unde

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
ȘOCANT! Criminalul din Vaslui, care și-a băgat victima în valiză, a mai comis o crima. Audierile au scos la iveală detalii macabre
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autostrada București-Ploiești, închisă! În ce zone este redirecționat traficul și când se va relua circulația pe A3
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Condamnări dure pentru cinci activiști de mediu în Londra
MediaFlux
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'