Raed Arafat: O ambulanţă din Vâlcea, strivită de un copac

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat duminică, la Palatul Victoria, că o ambulanţă din Vâlcea a fost strivită de un copac, iar din fericire nu există victime. Secretarul de stat a mai spus că autorităţile locale au anunţat până în prezent decesul a trei persoane, din Iaşi, Vaslui şi Neamţ, dar despre niciuna nu se poate spune că a murit prin hipotermie până nu se finalizează analiza medico-legală.
Filip Stan
26 ian. 2014, 16:16
Raed Arafat: O ambulanţă din Vâlcea, strivită de un copac

La Vâlcea, o ambulanţă a fost accidentată, a căzut un copac pe ea. Avea şi pacient. Din fericire, nu avem victime. Altă ambulanţă a fost trimisă ca să fie preluat pacientul respectiv. Partea de intervenţii aeriene, cu elicoptere SMURD şi ale Ministerului de Interne o singură misiune s-a reuşit să se efectueze astăzi într-o fereastră de timp care a permis acest lucru, în judeţul Iaşi, către o localitate în care era o persoană care, din păcate, a încercat să se sinucidă prin spânzurare. A sosit elicopterul, s-a încercat resuscitarea, dar fără un rezultat pozitiv. După ce s-a întors elicopterul, în scurt timp s-a închis din nou vremea, deci momentan nu mai avem posibilitatea de a zbura sau de a folosi elicopterele sau alte mijloace aeriene pentru intervenţie”, a spus Arafat, în cadrul unor declaraţii de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în localitatea Robeasca, judeţul Buzău, autorităţile nu au reuşit să ajungă la o gravidă care avea nevoie de asistenţă la naştere.

„S-a solicitat sprijinul CNADNR dar, în acelaşi timp, având în vedere că sunt mai apropiate contracţiile, deja s-a pus în legătură moaşa (…) iar un medic ginecolog le asistă telefonic dacă se întâmplă să nască înainte să ajungă echipele de prim ajutor la dânsa. Acolo este situaţia un pic mai critică şi din cauza asta acum concentrăm toate forţele să rezolvăm cât mai rapid să ajungem la ea„, a precizat secretarul de stat.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a spus, duminică, la Guvern, că autorităţile locale au anunţat până în prezent decesul a trei persoane, din Iaşi, Vaslui şi Neamţ, dar despre niciuna nu se poate spune că a murit prin hipotermie până nu se finalizează analiza medico-legală, scrie Mediafax.

Anunţul secretarului de stat a fost făcut în cadrul comandamentului de iarnă convocat de vicepremierul Liviu Dragnea, prilej cu care s-a cerut autorităţilor să nu facă înainte afirmaţii referitoare la cauza decesului prin hipotermie şi să respecte procedura.

„Dispeceratul integrat Vaslui ne anunţă de un bărbat de 44 ani decedat în comuna Tutova, şi aici vreau să explic foarte clar – ca să anunţăm că cineva a decedat prin hipotermie există o procedură foarte clară în aceste condiţii, motiv pentru care se lasă acest anunţ până ce este validat de medicina legală. Persoana care într-adevăr decedează prin hipotermie înseamnă că este una sănătoasă care, dintr-un motiv sau altul, a stat în frig până a decedat prin hipotermie, deci o persoană care n-a suferit alte probleme care au făcut ca după asta să-i scadă temperatura. De exemplu, n-a fost un stop cardiac înainte şi după care a devenit hipotermic corpul şi a pierdut temperatura mai repede din cauza condiţiilor meteo. Deci, de aici noi cerem colegilor noştri să respecte procedura în aceste cazuri până ce au rezultatele medico-legale”, a precizat Arafat.

Totodată, el a mai anunţat decesul a două persoane, dar nici în aceste situaţii încă nu se poate stabili cauza morţii până la finalul unor analize medico-legale.

„În judeţul Neamţ, Spital Bisericani, la 3 dimineaţa, s-a constatat dispariţia unui pacient, din Spitalul Bisericani, care este un spital pentru tuberculoză şi probleme pulmonare. În jurul orei 11,30, azi dimineaţă, a fost găsit, din păcate, cadavrul pacientului la 2 km de spital. Acest aspect este sub ancheta poliţiei (…) La Iaşi, am fost anunţaţi de un bărbat, 60 de ani, decedat, caz social, care a fost găsit într-un pasaj unde temperatura nu era sub zero grade, deci şi aici aşteptăm concluziile medicului legist”, a adăugat secretarul de stat.

În ceea ce priveşte alte urgenţe medicale, Arafat a spus că s-a intervenit în timp util, uneori beneficiind şi de sprijinul militarilor, jandarmilor sau pompierilor, iar persoanele în cauză au fost transmise la unităţile spitaliceşti în condiţii de siguranţă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Lidia Zenny, numerolog şi expert în pedagogie numerologică, anunță cum va fi 2025 în funcţie de data naşterii. Explicații astrologice pentru fiecare om în parte
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI