Ce este STAREA DE ALERTĂ

Membrii comandamentului de urgenţă au decis să declare starea de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, care au fost timp de şase ore sub cod roşu de viscol.
Romania TV
27 ian. 2014, 10:36
Ce este STAREA DE ALERTĂ

Conform legii, starea de alertă se referă la „punerea de îndată în aplicare” a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă, respectiv ale unui eveniment excepţional care, prin amploare şi intensitate, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură coordonarea unitară a activităţilor.

Astfel, potrivit OUG 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă poate fi declanşată starea de alertă.

După declararea stării de alertă, sunt puse de îndată în aplicare planurile de acţiuni şi măsurile de prevenire, de avertizare a populaţiei, de limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă.

În timpul stării de alertă poate fi dispusă, ca măsură de protecţie, scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţie ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie.

De asemenea, zonele afectate de ninsori şi viscol în care este declanşată starea de alertă pot primi ajutoare de urgenţă şi pentru acestea poate fi solicitată acordarea de asistenţă internaţională.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri necesare.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat anterior că luni dimineaţă îi va propune premierului Victor Ponta decretarea stării de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea.

„Starea de alertă ne va crea posibilitatea şi cadrul legal pentru a dispune măsurile necesare pentru a elimina efectele acestui dezastru, efectele acestei stări de forţă majoră”, a declarat Dragnea la comandamentul de iarnă de la Guvern de duminică seară.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la ora 10, la Guvern, cu vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea şi cu reprezentanţii instituţiilor implicate în operaţiunile de deszăpezire, pentru a stabili ce alte măsuri trebuie aplicate, legate inclusiv de declararea stării de alertă în unele zone.

Judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea au fost duminică între orele 15.00 şi 21.00 sub cod roşu de vreme rea şi au rămas sub cod portocaliu până luni dimineaţă.

Luni, însă, codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost atenţionate cu cod galben.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Unt de casă. Rețeta cu două îngrediente
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Soldați ruși, în disperare, se adresează direct lui Vladimir Putin
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'