Cât de mult rezistăm la ger? Află cum tremuratul şi „pielea de găină” ne protejează la frig

Fiecare persoană resimte frigul altfel, unii dintre noi fiind mai sensibil la ger, iar alţii mai rezistenţi. Corpul uman poate rezista îngheţului atâta vreme cât reuşeşte să menţină constantă temperatura internă.
Alina Costache
27 ian. 2014, 11:18
Cât de mult rezistăm la ger? Află cum tremuratul şi

Experţii au dovedit că pielea neacoperită îngheaţă din cauza frigului aproape imediat dacă este expusă la temperaturi mai mici de -25 de grade Celsius, scrie wowbiz.ro. De aceea, corpul trebuie acoperit cu cel puţin trei straturi de haine – bluză, pulover şi geacă. La fel de important este ca şi capul să fie acoperit, întrucât pe acolo se poate pierde 30-40% din temperatura corpului, iar extremităţile precum mâinile şi picioarele trebuie să fie şi ele protejate foarte bine.

Atunci când tremurăm de frig, muşchii eliberează o cantitate importantă de căldură, efect similar cu cel rezultat în urma exerciţiilor fizice.

Un rol important în termoreglarea corpului îl are pielea. Prin contracţia muşchilor erector legaţi de firul de păr, ceea ce noi numim „pielea de găină”, se previne, de fapt, pierderea căldurii.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Ce pune la cale România, alături de Ungaria. Decizie neașteptată în războiul UE-SUA
Ego.ro
Au divorțat la scurt timp după nuntă! Vedetele care și-au spus ”adio” aproape instant
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce culori de păr ar trebui să poarte femeile peste 45 de ani. Nuanțe care parcă șterg anii de pe chip
MediaFlux
Adio taxă! De astăzi, niciun român nu o mai plătește
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța