Prefectul de Buzău: „Sunt cinci localităţi izolate, nu le cunosc”. Ce acuzaţii aduce un primar

Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a declarat, marţi, că în judeţ mai sunt izolate cinci localităţi, iar întrebat de jurnalişti care sunt acestea şi de ce nu răspunde la telefoanele unui primar care a cerut ajutor, el a răspuns: "Nu am lista localităţilor, nu le cunosc, nu am timp de telefoane".
Iulian Tudor
28 ian. 2014, 12:40
Prefectul de Buzău:

Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a mers, marţi, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşă, în localitatea Vadu Paşii, grav afectată de ninsori şi viscol, informează Mediafax.

Întrebat de jurnalişti dacă ştie câte localităţi mai sunt izolate la acest moment în judeţul Buzău, prefectul a spus că mai sunt cinci comune izolate, iar întrebat care sunt acestea, el nu a putut preciza.

Sunt cinci localităţi izolate, nu le cunosc. Nu am lista acum. Sunt Brădeanu, Vâlcelele, nu le ştiu pe toate în amănunt, se lucrează acolo„, a spus prefectul de Buzău, Gabriel Baltă.

Întrebat, de asemenea, de jurnalişti, de ce nu răspunde la telefon pentru a comunica situaţia din judeţ, dar şi despre faptul că primarul din comuna Breaza se plânge că de trei zile nu a putut lua legătura cu el întrucât nu răspunde la telefon, prefectul a spus: „Nu am răspuns pentru că eram în discuţii, am fost într-un comitet operativ de dimineaţă, nu am timp tot timpul să răspund la telefoane„.

Vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Mircea Duşa, cărora jurnaliştii le-au semnalat problemele din localitatea Breaza şi faptul că primarul se plânge că nu poate lua legătura cu prefectul, au spus că se vor interesa despre situaţia din această comună.

Primarul comunei Breaza, Adrian Drugă, a declarat, marţi, că a încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu prefectul judeţului Buzău pentru a-i comunica situaţia din localitatea grav afectată de ninsori şi viscol, însă nu a reuşit să stea de vorbă cu acesta, spunându-i-se, de la cabinet, că „prefectul este în şedinţă”.

Primarul a mai spus că a încercat să comunice aceeaşi situaţie şi la ISU, însă i-a fost închis telefonul.

Am vrut să fac raportare la ISU şi mi-a închis telefonul inspectoratul. Am încercat să vorbesc cu prefectul, am reuşit să vorbesc o singură dată. În rest, nu l-am prins la telefon, am sunat mereu la cabinetul prefectului, mi s-a spus că este în şedinţă. La rapoartele operative am anunţat că am sat izolat, Bădeni. Nu am primit niciun ajutor. Acum, noi suntem cu o echipa de voluntari, facem la lopată. Zăpada este troienită, tocmai ce am trecut de un troian de doi metri şi jumătate. Pe alocuri, zăpada atinge doi metri în curţi, depinde de la gospodărie la gospodărie„, a afirmat primarul din Breaza.

El a mai precizat că a reuşit să deblocheze drumul judeţean care face legătura între comună şi drumul naţional, deşi acest lucru cădea în sarcina societăţilor care au contract cu Consiliul Judeţean.

„Am deblocat o porţiune de 10 kilometri de drum judeţean cu forţe proprii, nu era treaba noastră, dar am făcut-o. Am solicitat să ne ajute să deblocăm drumul din satul Bădeni, unde sunt izolaţi 100 de oameni, vârstnici neajutoraţi. Încercăm să trimitem pâine la ei, că la noi tocmai ce a ajuns maşina cu pâine”, a mai spus Drugă.

El a mai reclamat şi faptul că în satul Breaza nu este energie electrică de patru zile, însă nici o echipă de la Electrica nu a ajuns în zonă, deşi accesul este posibil acum, după deblocarea drumului judeţean care face legătura între comună şi şoseaua naţională.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Playtech.ro
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Vânt puternic, ploi și ninsoare abundentă, de Crăciun. Vremea de care ne era dor, de Sărbători
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Coreea de Nord ar putea trimite trupe și echipamente militare suplimentare Rusiei
MediaFlux
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!