Elena Udrea, printre politicienii care s-ar putea alătura Mişcării Populare. Tomac: „De ce nu?”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă Elena Udrea s-ar putea afla printre politicienii cu experienţă care s-ar alătura acestui partid, potrivit Mediafax. Iar el a răspuns simplu şi direct: "De ce nu?".
Romania TV
29 ian. 2014, 19:46
Elena Udrea, printre politicienii care s-ar putea alătura Mişcării Populare. Tomac:

Eugen Tomac a precizat că PMP aşteaptă să aibă alături şi alţi oameni politici cu experienţă şi a precizat că sunt bineveniţi toţi cei care corespund criteriilor partidului, adică cei care nu au probleme cu justiţia şi sunt preocupaţi de viitorul României.

„Am spus că aşteptăm să ni se alăture şi alţi oameni politici cu experienţă, pentru că un partid este format şi din oameni politici cu experienţă şi din oameni care poate nu au mai făcut politică până acum, dar doresc să se implice şi sunt bineveniţi toţi cei care răspund criteriilor pe care le avem, să nu aibă probleme cu justiţia, să fie oameni corecţi, oneşti în această ţară şi preocupaţi în mod real de viitorul României”, a precizat Eugen Tomac.

Tomac a fost întrebat dacă printre aceşti oameni politici cu experienţă care să se alăture partidului ar putea fi şi Elena Udrea.

„De ce nu?”, a răspuns Tomac. El a adăugat însă că nu a vorbit până acum despre acest lucru. Eugen Tomac a fost întrebat şi despre posibila intrare în PMP a consilierilor prezidenţiali recent eliberaţi din funcţie.

„Domnul Daniel Funeriu deja a anunţat că se alătură partidului, îi aşteptăm cu multă bucurie şi pe ceilalţi consilieri care vor dori să se implice în activitatea politică a partidului, sunt bineveniţi. Sunt oameni care au făcut politică, alţii nu au făcut politică. Nu am discutat şi nu vă pot confirma nume în afară de ce am discutat cu domnul Funeriu”, a răspuns Tomac la întrebări.

El a precizat că nu a avut o discuţie cu ceilalţi consilieri, dar a arătat că unii dintre ei sunt membri fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară.

VEZI SI:

EBA nu mai vrea la europarlamentare? Tomac: N-am discutat cu Elena Băsescu despre o candidatură la PE

 

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Tei din București. Puțini români știu cine se află în spatele mega-afacerii
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Tot ce e emis înainte de 1 ianuarie 2024 nu se mai folosește
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Fără aparate de condiționat pe fațadele clădirilor. Legea, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
Este interzisă instalarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor! Se dau amenzi usturătoare.
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Cercetătorul Vincent Lyne dezvăluie posibila locație a epavei zborului MH370
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...