Mama copilului ucis de maidanezi: „Am fost şocată! Cum poate să scrie să-mi moară şi al doilea copil?!…”

Un şocant mesaj postat de Mircea Solcanu, prezentatorul emisiunii "Poveştiri de noapte" de la postul Acasă TV, a făcut, marţi seară şi ieri-dimineaţă, înconjurul redacţiilor. Mesajul, şters la un moment dat, era adresat familiei Anghel, al cărei copil a fost ucis de maidanezi în septembrie anul trecut. Nici mai mult, nici mai puţin, Solcanu dorea familiei să îi moară şi cel de-al doilea copil: mâncat de câini sau chinuit de o boală grea.
Alina Costache
29 ian. 2014, 22:46
Mama copilului ucis de maidanezi:

Mesajul lui Solcanu: 

TERIFIANT! Solcanu, către familia copilului sfâşiat de maidanezi:”Sper ca Dumnezeu să vă ia şi celălalt copil”

„Este reacţia unui om care nu ştie cât este de greu să creşti un copil”

Îndurerata mamă a lui Ionuţ, copilul ucis de maidanezi, a primit vestea acestei postări ca un trăsnet. Au sunat-o nişte prieteni şi au avertizat-o. Şi a fost îngrozită de ceea ce a citit. De parcă o mână nevăzută – pentru că spune că nu-l cunoaşte pe Mircea Solcanu – i-ar fi răsucit un cuţit în rană. O rană sufletească greu de vindecat după pierderea copilului în condiţii atât de tragice. „Am fost şocată când am citit. Vă rog să mă credeţi că şocul a fost foarte mare faţă de ce tot a putut să spună omul acesta pe care noi nu-l cunoaştem. Este reacţia unui om care nu are copii, care nu ştie ce înseamnă să crească un copil, cât este de greu să creşti un copil. Probabil că de aceea gândeşte aşa. Nu pot să înţeleg. Chiar nu pot să înţeleg cum poate să scrie asemenea lucruri: să-mi moară şi al doilea copil?!?… Mă depăşeşte atitudinea dânsului. Vom vorbi cu domnul avocat şi vom vedea ce decizie vom lua. Nu putem lăsa lucrurile aşa, pentru că nu este normal să scrie şi să gândească aşa ceva. Chiar nu înţeleg. Probabil că iubeşte animalele, dar să iubeşti animalele mai mult decât oamenii?!… Cum vi se pare?”, se întreabă cu amărăciune în glas Felicia Anghel, o mamă atât de încercată de soartă.

„Toţi cei care au făcut acuzaţii împotriva noastră s-au făcut de râs”

La rândul său, Valentin Anghel, tatăl lui Ionuţ, spune că presa ar trebui să afle şi punctul lor de vedere cu privire la acuzele calomnioase că ar fi primit bani de la diverse televiziuni. Acesta a declarat pentru ziarulring.ro: „Nu înţeleg de ce nimeni nu prezintă şi punctul nostru de vedere. În toate comentariile se spune că noi luăm bani de la diverse televiziuni. Vă spun dvs. şi puteţi să scrieţi în «ring» că noi nu am luat niciun ban de la vreo emisiune. Dar asta n-am văzut să spună cineva. Puteţi să spuneţi că eu muncesc, că soţia munceşte… Deci amândoi avem serviciu. Mai ziceau unii că avem vilă, că trăim în lux. Noi avem un apartament cu două camere în rate. Plătim 30 de ani la el. Şi mai avem o rată la maşină. Deci nu avem bani şi nu am luat bani de la nicio emisiune. Lumea îşi formează o impresie greşită în funcţie de ceea ce se scrie în presă sau pe diverse site-uri împotriva noastră, dar toţi cei care au făcut acuzaţii împotriva noastră s-au făcut singuri de râs”.

„Se descalifică pentru totdeauna, în primul rând ca om de presă”

Conf. dr. Hanibal Dumitraşcu, psiholog şi sociolog, care ne-a declarat: „Este într-adevăr şocant. Dacă a scris aşa ceva, nu poate fi decât un dezaxat, un dezechilibrat, un personaj cu grave probleme de identitate personală. Nu pot să fac comentarii despre viaţa lui personală, dar, dacă a postat pe Facebook aşa ceva, se descalifică pentru totdeauna, în primul rând ca om de presă, şi, fără nicio îndoială, avem de-a face cu un personaj care are grave tulburări de comportament, de personalitate”.

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai