Zeci de localităţi sunt în continuare IZOLATE

Judeţul Brăila are încă 25 de localităţi izolate în zăpadă. Şi în judeţul Constanţa, cinci localităţi erau încă izolate vineri dimineaţă din cauza nămeţilor, iar echipele de intervenţie lucrează pentru deszăpezirea drumurilor care fac legătura cu aceste sate şi comune.  Un număr de 31 de localităţi din 13 unităţi administrative din judeţul Buzău sunt în continuare izolate, patru drumuri judeţene, două naţionale şi aproape 30 de drumuri comunale sunt în continuare închise.
Iulian Tudor
31 ian. 2014, 07:16
Zeci de localităţi sunt în continuare IZOLATE

Judeţul Brăila are încă 25 de localităţi izolate în zăpadă, echipele de intervenţie formate din peste 500 de pompieri, militari, jandarmi luptându-se în continuare cu troienele, în condiţiile în care DN 22 este închis, iar DN 23 restricţionat la 7,5 tone, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian. 

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, ajuns la Brăila, a declarat că a luat decizia de a chema un elicopter care să transporte pâine în localităţile Bărăganu şi Victoria. 

Sunt în continuare fără alimentare cu apă satele Roşiori, Florica şi Colţea aparţinând de comuna Roşiori. 

Sunt închise preventiv 19 drumuri judeţene, iar alte 9 sunt blocate din cauza zăpezii. 

Pe drumurile naţionale, unde se acţionează cu 28 de utilaje, se circulă în condiţii de iarnă, au fost reluate trecerile cu bacurile spre judeţul Tulcea şi spre Insula Mare a Brăilei şi toate localităţile sunt alimentate cu energie electrică. 

În teren sunt 325 de militari, dintre care 150 veniţi din Galaţi, care deszăpezesc localităţile Făurei, Găiseanca, Scorţaru Nou, Râmnicelu, Movila Miresii, Comăneasca, Esna, Kogălniceanu, Brăila. 

În acţiunile de deszăpezire din judeţ mai sunt 188 de jandarmi şi 30 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. 

Au fost constituite 16 filtre pentru dirijarea traficului pe drumurile naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Brăila, cu 150 de poliţişti şi 45 mijloace auto.

Potrivit Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa, vineri dimineaţă, erau izolate comunele Cogealac şi Ghindăreşti şi satele Dunărea, Tudor Vladimirescu şi Dunăreni, iar în prezent se lucrează pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene care fac legătura cu aceste localităţi izolate, informează Mediafax.

În ultimele 24 de ore, s-au mai semnalat 12 autoturisme blocate în zăpadă, în care se aflau 23 de persoane, toate aceste cazuri fiind rezolvate, iar oamenii fiind în prezent în siguranţă. Totodată, în cursul nopţii de joi spre vineri, un autovehicul TATRA, apartinind MApN, a acţionat pentru deblocarea a două tiruri şi două autocisterne în zona localităţii Ovidiu, la intersecţia DJ 228 cu DN 2A.

Un număr de 31 de localităţi din 13 unităţi administrative din judeţul Buzău sunt în continuare izolate vineri, patru drumuri judeţene, două naţionale şi aproape 30 de drumuri comunale sunt în continuare închise.

„Vineri dimineaţa, două drumuri naţionale, DN 22 între localităţile Râmnicu Sărat-Băile şi DN 2C între Costeşti-Smeeni-limita cu judeţul Ialomiţa, sunt închise, precum şi patru drumuri judeţene, dar şi alte 18 tronsoane de drum judeţean”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sârbescu.

Potrivit sursei citate, majoritatea localităţilor izolate se află în partea de sud a judeţului, Balta Albă, Boldu, Brădeanu, Cochirleanca, Largu, Săgeata, Scutelnici, Vâlcelele, Robeasca, Ruşeţu, dar şi în zona colinară sau de munte: Pietroasele, Pardoşi, Murgeşti. 

În noaptea de joi spre vineri, au fost rezolvate două cazuri medicale, în comuna Cochirleanca o pacientă în vârstă de 71 de ani, cu stare generală alterată, a fost transportată cu o şenilată şi o ambulanţă SAJ, iar un bebeluş de 4 luni din satul Udaţi-Lucieni, comuna Smeeni, cu febră, a fost preluat de o ambulanţă SAJ cu un utilaj antemergator.

DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Spynews
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care pot da lovitura vieții până pe 15 ianuarie. Se anunță mare belșug pentru ele
Capital.ro
Călin Georgescu NU va câștiga. România răsuflă ușurată. Dezvăluirea care schimbă totul
Playtech.ro
Orașele din România în care taxele și impozitele scad până la 50%. Anunțul făcut de autorități
DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Adevarul
Soldații nord-coreeni din regiunea Kursk îi scot în ger pe localnici din propriile case. „Probabil pentru a evita atacurile cu drone”
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
DeSanto, noi declarații în scandalul cu Jador. Impresarul neagă toate acuzațiile care i se aduc: „Să se jure pe Biblie că nu și-a închis contul singur”
Spynews
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Evz.ro
Povestea fabuloasă a unei mari actrițe. O stea a României
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. Decizia cutremură România din temelii: Vineri pe 10, la ora 10!
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
substantial.ro
Crin Antonescu nu va ataca pe Nicușor Dan, considerându-l din tabăra democratică
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”