„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au intervenit vineri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Guşoeni, satul Guşoianca. Flăcările s au declanşat la acoperişul casei de locuit, în imediata apropiere a coşului pentru evacuarea fumului. Până la stingerea incendiului, flăcările s-au manifestat la nivelul acoperişului distrugând structura din lemn a acestuia, precum şi mai multe elemente de mobilier. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri din gospodărie, precum şi la casa învecinată situată la doar trei metri distanţă de locul incendiului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, Cătălin Popescu.
În momentul sosirii pompierilor la locul intervenţiei, atât proprietarul cât şi soţia acestuia fuseseră scoşi din casa cuprinsă de flăcări de vecini, ambii primind îngrijiri medicale de la membrii echipajului SMURD, potrivit Agerpres. În timpul intervenţiei, soţia proprietarului a suferit un atac de panică, urmat de un stop cardiac. Ea a fost resuscitată de membrii echipajului SMURD timp de circa 40 de minute, dar a decedat.
Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma aprinderii plafonului din lemn al casei, rămas neizolat faţă de materialele combustibile.