Primăria oraşului Soci, gazda celei de XXII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă, va continua programul de exterminare a câinilor vagabonzi şi în timpul competiţiei, a anunţat un oficial al firmei contractate, Alexei Sorokin.
Sorokin, director al firmei Basya Services, a declarat că firma sa a fost implicată în „capturarea şi eliminarea” câinilor în ultimii ani, informează The Guardian, citzat de Mediafax.
Mii de câini vagabonzi umblă pe străzile oraşului rus, iar unii dintre ei au muşcat copii. El a menţionat că săptămâna trecută a asistat la o repetiţie a ceremoniei de deschidere şi a văzut că un câine maidanez a mers printre animatori.
„Un câine a intrat pe Stadionul Fisht, dar l-am îndepărtat. Doamne fereşte să se întâmple aşa ceva la ceremonia de deschidere. Ar fi o mare ruşine pentru întreaga ţară”, a spus Sorokin.
Câinii maidanezi nu sunt ceva neobişnuit în Soci şi împrejurimi, iar mulţi dintre aceştia ar putea ajunge în satele olimpice, unde ar putea primi de mâncare şi adăpost. Unii dintre aceştia au fost văzuţi în incinta parcului olimpic.
Sorokin a refuzat să spună câţi câini sunt ucişi în fiecare an, invocând un secret comercial.