Firea: Ambiţiile lui Traian Băsescu pun în pericol relaţia României cu FMI

Ambiţiile preşedintelui Traian Băsescu pun în pericol relaţia României cu FMI, susţine senatorul PSD Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă, transmis de Agerpres.
Romania TV
04 feb. 2014, 10:09
Firea: Ambiţiile lui Traian Băsescu pun în pericol relaţia României cu FMI

‘Ambiţia preşedintelui de a fi el cel care decide cum să se facă bugetul este ilegitimă. Semnătura pe care ar trebui s-o pună pe documentele referitoare la Acordul cu FMI nu are putere de decizie, ci doar de formalizare a deciziilor luate de guvern. Ştim că nu suportă acest gând. Dar în decembrie va scăpa de coşmar! În al doilea rând, relaţia cu FMI a fost, în ultimii ani, un reper major al politicilor economice ale guvernului. Toate măsurile care s-au luat, sau care nu s-au luat, au fost discutate şi negociate cu delegaţia FMI. Pe de o parte, acest lucru a reprezentat o constrângere pentru guvern, dar şi o portiţă de scăpare în situaţii mai delicate. Toate lucrurile pe care nu le-au putut face fostele guverne au fost puse în cârca FMI. În momentul de faţă, s-a schimbat radical paradigma. Fondul Monetar Internaţional nu mai este un profesor aspru pentru guvern, ci un partener de dialog’, afirmă Firea.

Ea mai susţine că preşedintele Băsescu este dezamăgit de faptul că FMI nu invalidează politica economică a guvernului USL şi îl acuză că încearcă ‘să preia abuziv rolul de cenzor al executivului’.

Senatorul PSD aminteşte faptul că la întâlnirea cu delegaţia FMI Băsescu a ţinut să sublinieze din nou că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină deoarece nu o consideră necesară, cheltuielile bugetare putând fi acoperite fără aplicarea acestei accize.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios