Pentru a realiza acest clasament în care sunt incluse 179 de ţări, RSF aplică un chestionar unui număr de 18 asociaţii de apărare a libertăţii de exprimare care activează pe cinci continente, reţelei sale de 150 de corespondenţi, unor jurnalişti, cercetători, jurişti şi activişti pentru drepturile omului.
Chestionarul întregistrează, de asemenea, ansamblul atingerilor directe aduse jurnaliştilor sau celor care postează pe Internet (asasinate, încarcerări, agresiuni, ameninţări) sau instituţiilor media (cenzură, confiscări, percheziţii, presiuni).
Pe primul loc au fost plasate Finlanda şi Norvegia, iar pe locurile 3 şi 4 au fost, la egalitate, Estonia şi Olanda. În TOP 10 mai sunt Austria, Islanda şi Luxemburg, Elveţia, Capul Verde şi Canada.
La celălalt pol se află Sudan, Yemen, Vietnam, Bahrain, China, Iran, Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritreea.