Dobriţoiu, despre trecerea STS la MAI: Trebuie să se ţină cont de practica aliaţilor din NATO şi UE

Preşedintele Comisiei pentru Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), a declarat, întrebat despre o eventuală trecere a STS în subordinea MAI, că orice schimbare poate genera "suspiciuni" şi trebuie să ţină cont de practica aliaţilor din NATO şi UE.
Iulian Tudor
05 feb. 2014, 13:47
Dobriţoiu, despre trecerea STS la MAI: Trebuie să se ţină cont de practica aliaţilor din NATO şi UE

Întrebat cum comentează iniţiativa Guvernului de a trece STS în subordinea MAI, acesta a spus că nu ştie care sunt argumentele unei astfel de decizii pentru a o putea comenta.

VEZI ŞI Dobriţoiu: Analizăm în Comisia de Apărare a Senatului modul de intervenţie la accidentul din Apuseni

„Eu cred că, înainte de a lua o decizie, trebuie să aruncăm o privire şi către ceilalţi aliaţi, să vedem structurile care asigură protecţia şi informaţia reţelelor de transmitere a datelor între instituţii, între instituţiile naţionale şi cele internaţionale, să vedem unde sunt localizate, ce atribuţiuni au, cadrul legal, cu cine cooperează”, a spus fostul ministru al Apărării.

Potrivit acestuia, orice schimbare, subordonare, resubordonare, fără a intra în contradicţie cu cei care doresc schimbarea, „poate genera anumite, nu reacţii, dar suspiciuni din partea aliaţilor”: „Ce faceţi cu Serviciul? Unde îl duceţi? Cum ne relaţionăm cu el, pentru că suportul tehnic al transmisie datelor se face de către alţii până la graniţa noastră, de acolo intervenim?””.

Întrebat dacă ar semna un astfel de proiect de lege, ca membru USL, el a răspuns: „Nu a fost lansat de noi. Deocamdată nu am văzut nimic. Vor fi nişte discuţii ample şi sunt convins că oamenii nu vor lua decizii şi nu vor vota decât în urma unei analize serioase”.

Totuşi, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat a răspuns negativ, întrebat dacă o astfel de schimbare „ridică semne de întrebare”.

„Nu neapărat. Dacă în alte state membre NATO şi ale UE aceste structuri se găsesc inclusiv la Ministerul de Interne, de ce nu?”, a mai spus senatorul PNL.

Duminică seara, premierul Ponta a anunţat, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în care preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu se impune să schimbe conducerea Serviciului de telecomunicaţii Speciale (STS) pentru intervenţia în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, că USL va iniţia un proiect de lege prin care STS va trece la Ministerul de Interne, condus în prezent, ca interimar, de vicepremierul Gabriel Oprea, şi în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de secretarul de stat Raed Arafat.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios