Crin Antonescu are discuţii cu o serie de lideri PNL şi miniştri, între care Gigel Ştirbu, Cristian Adomniţei, Mircea Diaconu, Victor Paul Dobre, Eduard Hellvig, Norica Nicolai, Cristina Pocora, George Scutaru, fiind aşteptaţi însă şi alţi liberali, potrivit Mediafax.
VEZI ŞI Mariana Câmpeanu: Nu mi-e teamă de remaniere
Înainte de a intra în birou, Antonescu a fost întrebat dacă ar avea o variantă de rezervă pentru Ministerul de Interne, în situaţia în care premierul va refuza nominalizarea PNL.
„Nu am nevoie de rezervă”, a replicat liderul PNL, menţionând însă că are la dispoziţie întreaga zi pentru a discuta cu Victor Ponta.
VEZI ŞI ANDREI GEREA, ministrul Economiei, a demisionat
La ora 11.00 a început reuniunea Biroului Politic Naţional al PNL, care va fi urmată de cea a Delegaţiei Permanente.
Potrivit unor surse din PNL, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a primit garanţii că nu va fi remaniată din funcţie cu ocazia Delegaţiei Permanente a PNL de astăzi, în condiţiile în care aceasta se afla pe lista miniştrilor liberali ce ar urma să fie înlocuiţi.
Liberalii ar urma să valideze în BPN şi DP nominalizarea lui Eugen Nicolăescu în poziţia de ministru de Finanţe şi vicepremier, pe cea a lui Cristian Buşoi pentru Ministerul Sănătăţii, precum şi pe Sorin Frunzăverde pentru Ministerul de Interne şi Teodor Atanasiu pentru Ministerul Economiei, în locul lui Andrei Gerea.
Pe de altă parte, este de aşteptat ca la nivelul Biroului Politic Naţional al PNL, dar şi al Delegaţiei Permanente, să fie pusă în discuţie situaţia şi a altor miniştri de către unii lideri din partid.