Mamuţii lânoşi ar fi dispărut din cauza modificărilor plantelor din Epoca Glaciară

Oamenii de știință care au studiat fragmente de ADN prelevate din fosile de mamuți și rinoceri conservate în permafrostul arctic au ajuns la concluzia că aceste animale mari depindeau din punct de vedere al hranei de florile bogate în proteine care acopereau relieful de stepă, scrie Agerpres.

Însă, niște schimbări climatice radicale produse în Epoca glaciară a provocat declinul acestor plante cu flori, zona de stepă rămânând acoperită doar cu ierburi care nu aveau aceeași valoare nutrițională pe care o aveau planetele cu flori și care, implicit, nu puteau susține niște animale ierbivore atât de mari precum mamuții și rinocerii, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Nature.

Schimbarea de vegetație din această zonă a început acum aproximativ 25.000 de ani și s-a încheiat în urmă cu aproximativ 10.000 de ani — o perioadă în care multe animale mari au dispărut. Oamenii de știință încearcă de mai mult timp să înțeleagă ce a provocat această dispariție în masă a animalelor mari — 2/3 dintre animalele mari din emisfera nordică au dispărut.

„Acum dispunem, din punctul meu de vedere, de o explicație foarte credibilă”, a susținut Eske Willerslev de la Universitatea din Copenhaga, expert în ADN fosil.

Alte articole

Schimbările climatice au grăbit coacerea pepenilor românești. Cât va costa, în acest an, kilogramul de lubeniță

Schimbările climatice aduc noi trenduri în agricultura românească. Culturi de kiwi și curmale la Dăbuleni și fructe goji la Brașov

Aceste concluzii contrazic ipoteza că dispariția acestor animale mari din zonele subpolare a fost provocată de sosirea în zonă a grupurilor de oameni vânători-culegători — așa-numita ipoteză Blitzkrieg care susține că oamenii ar fi vânat aceste animale până la dispariția lor.

„Noi credem că principalul motor al acestei dispariții în masă nu este reprezentat de oameni”, a precizat Eske Willerslev, deși a adăugat că nu este exclusă posibilitatea ca prin practicarea vânătorii, aceste comunități umane să le fi dat lovitura de grație speciilor amenințate deja de schimbările de floră.

Regiunea subarctică era străbătută cândva de mari turme de animale, fiind foarte asemănătoare din acest punct de vedere cu savana africană. Din rândul animalelor mari ierbivore care trăiau în acest mediu fac parte mamuții și rinocerii lânoși, caii, bizonii, renii și cămilele, în timp ce animalele de pradă din regiune erau reprezentate de hiene, tigrii cu colți-pumnal (smilodoni) și urși.

Cercetătorii au realizat o istorie a evoluției vegetației din regiunile arctice și subarctice din America de Nord și Siberia, în ultimii 50.000 de ani. Ei au dispus de 242 de mostre de sedimente recoltate din permafrost din diferite regiuni arctice și subarctice și au studiat coproliți și conținuturi stomacale ale unor animale fosilizate descoperite în permafrostul siberian. Ei au determinat vârsta mostrelor și au analizat materialul genetic adunat.

Astfel, în timp ce mulți paleontologi considerau că ecosistemul subarctic era unul de tundră, cu întinderi nesfârșite de ierburi, iar animalele mari din această regiune s-ar fi hrănit cu iarbă. În schimb acest studiu indică faptul că flora regiunii era dominată de specii de plante cu flori și nu de ierburi.

„Întregul ecosistem subarctic arăta cu totul diferit față de cel din ziua de azi. Ne putem imagina niște stepe întinse, fără copaci, fără tufișuri, dar dominate de aceste mici plante cu flori”, a mai susținut Eske Willerslev.