În luna mai, în premieră, vor fi evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
În semestrul al doilea sunt programate evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a şi examenul de bacalaureat, dar şi simulările acestora.
Astfel, la o săptămână de la revenirea din vacanţa intersemestrială, respectiv în perioada 18-20 februarie, va avea loc simularea evaluării naţionale, pentru elevii din clasa a VIII-a. Simularea examenului de bacalaureat, la care vor participa, în premieră, şi elevii din clasa a XI-a, va fi între 3 şi 7 martie.
În perioada 7-11 aprilie a fost programată săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, când elevii vor participa la activităţi extracurriculare şi extraşcolare. La finalul acestei săptămâni, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.
VEZI ŞI AN ŞCOLAR 2013-2014: CALENDAR EXAMENE şi VACANŢE
În perioada 6-29 mai vor fi organizate, în premieră, evaluări naţionale pentru toţi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Evaluările vor fi organizate în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima examinare. Notele obţinute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog.
Tot în luna mai, în perioada 17-30, elevii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale sau care participă la olimpiade internaţionale în 2014, vor susţine bacalaureatul într-o sesiune specială.
Examenele la limba română şi matematică de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 şi 25 iunie. Ca o noutate pentru acest an şcolar, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea naţională creşte la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din ciclul gimnazial scade cu 25 la sută.
Probele din prima sesiune a examenului de bacalaureat vor fi susţinute de absolvenţii claselor a XII-a în perioada 10 iunie – 7 iulie.
Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai, iar pentru cei din clasa a VIII-a, în 13 iunie. Elevii din celelalte clase vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie.