CALENDAR ORTODOX 2014: Sfântul Mucenic Haralambie a trăit în timpul împăratului Sever (222-235) şi a devenit cunoscut prin puterea credinţei sale şi prin râvna în propovăduirea lui Hristos. Haralambie a fost preot în Magnezia (Asia Mică), unde dregător era păgânul Luchian. Astfel, dregătorul a poruncit să fie prins bătrânul preot şi supus la chinuri. Iar Sfântul Haralambie, grav rănit, a zis: „Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos”. Văzând cei de faţă răbdarea mucenicului şi rugăciunea sa pentru toţi, mulţi au crezut în Hristos. Însă, din porunca dregătorului, li s-au tăiat capetele. Datorită Sfântului Haralambie, chiar şi Galina, fata împăratului, a crezut în Hristos şi s-a botezat. Sfântul Haralambie a murit în urma chinurilor în timp ce era în temniţă, aşteptându-şi călăul care să-i taie capul.
Fragmente din Moastele Sfantului Haralambie
Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea „Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), „Sfintii Arhangheli“ (Otelari), „Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.
Sfantul Haralambie este cunoscut ca fiind aparator de ciuma si de foamete. Confirmarea o gasim in Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“.
Istoria consemneaza ca oamenii au cerut ajutorul sau in diferite situati grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar si de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.
In iconografia ortodoxa greaca, Sfantul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar in cea rusa sub chip de ierarh.
CALENDAR ORTODOX 2014: Posturile de peste an se recomandă să se ţină nu doar la mâncarea de dulce, dar şi în suflet şi în purtare.
Citeşte şi CALENDAR ORTODOX 2014: Când nu se fac nunţi, când pică marile sărbători religioase
Conform calendarului ortodox pentru 2014, în miercurile şi vinerile de peste an se ţine post, în afară de cele cu dezlegare, fiind însemnate cu hărţi.
Posturile de peste an:
– Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
– Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august)
– Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
– Postul Sfintelor Pasti (03 martie – 19 aprilie)
– Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (16 iunie – 28 iunie)
– Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
– Postul Nasterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie).
Citeşte şi Câte ZILE LIBERE vor avea bugetarii în anul 2014
Calendarul crestin-ortodox pentru anul 2014 a fost elaborat de o comisie speciala a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si aprobat de catre acesta din urma, garantandu-se, astfel, corectitudinea datelor oferite.
In anii precedenti, multi crestini de buna credinta au fost indusi in eroare, oferindu-li-se calendare asa-zis „ortodoxe” care contineau numeroase date si informatii liturgice ori tipiconale gresite. De aceea, recomandam achizitionarea calendarelor crestin-ortodoxe numai de la pangarele parohiilor si manastirilor, de la magazinele de obiecte si carti bisericesti ale Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei, precum si de la standul mobil, experimental, din centrul municipiului Buzau, intrucat Eparhia noastra nu are un spatiu in zona cu aceasta destinatie.
Biserica Ortodoxa Romana, in conformitate cu Legea nr. 103/1992, are dreptul exclusiv de tiparire si de comercializare a calendarelor ortodoxe si nu a dat niciunei persoane fizice sau juridice acordul pentru producerea si comercializarea acestora.
Citeşte şi:
ZILE LIBERE 2014. Ce minivacanţe vă puteţi planifica şi când pică Paştele, 1 mai şi Crăciunul