Doar zece dintre cei 19 acuzaţi de aceste furturi, al căror prejudiciu global este evaluat la opt milioane de euro, erau prezenţi în sală. Inculpaţii riscă şapte ani de închisoare, în special pentru furturi comise în grup şi în circumstanţe agravate.
„Cei care sunt prezenţi în faţa tribunalului sunt executanţii. Comanditarii nu sunt”, a apreciat unul dintre avocaţii apărării, Samira Boudiba, înaintea deschiderii dezbaterilor, potrivit Mediafax.
Ancheta a evidenţiat circa 60 de fapte, comise între 2008 şi 2010 în nord-estul Franţei, în valea Rhône şi în Belgia.”Erau solicitate firme de transport mai mult sau mai puţin «curate» din România care, după ce efectuau o livrare legală în Franţa, nu plecau goale şi profitau pentru a transporta utilaje de şantier furate”, a rezumat preşedintele tribunalului, Catherine Hologne.
Reţeaua de hoţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, sunt toţi originari din oraşul Borşa, din nordul României. Potrivit acuzării, ei efectuau „raiduri” în cursul nopţii în apropierea marilor axe rutiere.
Toţi acuzaţii au negat constant faptele reproşate.
Unele bunuri furate au fost găsite în România, graţie unei „foarte bune cooperări cu autorităţile din România”, unde suspecţii sunt, de asemenea, urmăriţi, potrivit justiţiei franceze.
În timpul anchetei, suspecţii au fost plasaţi în arest preventiv timp de aproape un an, după care au fost eliberaţi sub control judiciar sau cauţiune.
Procesul va dura până vineri.