Unul dintre şoferii implicaţi în accidentul din Ungaria va fi operat la Miercurea Ciuc

Unul dintre şoferii implicaţi în accidentul rutier din Ungaria, în urma căruia 22 de persoane au fost rănite, va fi operat la Miercurea Ciuc, el fiind internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
Alina Costache
10 feb. 2014, 16:01
Unul dintre şoferii implicaţi în accidentul din Ungaria va fi operat la Miercurea Ciuc

Managerul SJU, dr. Demeter Ferenc, a declarat că unul dintre şoferii implicaţi în accidentul rutier din Ungaria se află internat la secţia de ortopedie şi în cursul zilei de marţi va fi supus unei intervenţii chirurgicale, întrucât a suferit „o ruptură de tendon ahilian”.

Consilierul juridic al firmei de transport la care este angajat şoferul respectiv şi care a efectuat cursa, Nistor Boţog, a declarat că atât şoferul rănit cât şi al doilea şofer şi fiul acestuia au fost aduşi în ţară cu un alt autocar al firmei, care efectua cursa regulată Odorheiu Secuiesc-Budapesta.

Potrivit sursei citate, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transport Rutier Harghita a început luni verificările la firmă pentru a vedea dacă s-au respectat prevederile legale în efectuarea cursei respective.

”Se verifică dacă s-au respectat timpii de odihnă, dacă există licenţă, dacă şoferii au atestate profesionale, practic toate aspectele legale ale cursei respective”, a precizat Nistor Boţog, care a susţinut că nu au fost identificate, până în prezent, nici un fel de nereguli.

Potrivit Agerpres, în cursul zilei de marţi vor face verificări la firma de transport din Corund şi specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita. Poliţia ungară efectuează încă cercetări referitoare la cauza accidentului, dar reprezentanţii firmei bănuiesc că ar fi vorba despre faptul că şoseaua era umedă iar porţiunea pe care s-a produs accidentul era acoperită cu noroi.

Citește și: Doi dintre românii răniţi în accidentul din Ungaria au fost externaţi

Nistor Boţog a mai spus că autocarul a plecat în data de 5 februarie ca o cursă regulată Odorheiu Secuiesc-Budapesta, iar în data de 7 februarie se întorcea ca şi o cursă specială ce trebuia să aducă la schi, la Harghita-Mădăraş, turişti din Budapesta, Pecs şi Szeged.

22 de persoane au fost rănite la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, vineri seara, în jurul orei 20.15. Autocarul a lovit parapetul şi a căzut într-un canal adânc de 10 metri de pe marginea drumului, răsturnându-se pe o parte.

În septembrie 2013, trei români aflaţi într-un microbuz care se afla pe o autostradă din Ungariaau murit, iar alţi 18 au fost răniţi, după ce un şofer de tir bulgar a adormit la volan. Şoferul a intrat într-o coloană care se deplasa cu viteză redusă. În urma accidentului în lanţ au mai fost rănite alte 15 persoane, de diferite naţionalităţi.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Ce este permisul de conducere internațional. Cum îl obții rapid în România, unde îl poți folosi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Proiectul odios al lui Ceaușescu, în care au murit peste 400 de români, din nou funcțional
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi locuri pe care nu ai voie să parchezi. Amenzi de până la 1.500 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte