Alizeele din Oceanul Pacific au frânat încălzirea globală în ultimii 12 ani, însă efectele sunt temporare

O creştere fără precedent a alizeelor din Oceanul Pacific a frânat încălzirea globală în ultimii 12 ani, însă efectele acestui fenomen sunt temporare, iar temperaturile globale vor reîncepe să se ridice, potrivit unui studiu publicat luni în revista Nature.
Cristina Dinu
11 feb. 2014, 07:04
Alizeele din Oceanul Pacific au frânat încălzirea globală în ultimii 12 ani, însă efectele sunt temporare

Creşterea puternică a alizeelor care suflă din cele două Americi până în Pacificul de Vest, în regiunea ecuatorului, a stimulat mişcarea apelor oceanice, au afirmat autorii acestui studiu, o echipă de cercetători australieni, potrivit Mediafax.

„Dacă alizeele suflă cu o anumită vigoare, apa caldă care se acumulează începe să se deplaseze spre interiorul mării”, a explicat coordonatorul studiului, Matthew England.

Într-o anumită manieră, acest proces închide sub suprafaţa oceanului energia degajată de gazele cu efect de seră şi acesta este fenomenul care a provocat această oprire (a procesului de încălzire globală)”, a adăugat el.

Studiul a comparat plafonul înregistrat în 2001 cu plafonul precedent, dintre 1940 şi 1975, şi a identificat o legătură cu fazele reci de oscilaţie decenală din Oceanul Pacific (ODP), o fluctuaţie pe o perioadă de 20-30 de ani a temperaturii înregistrate la suprafaţa mării.

Această legătură explică motivul pentru care încălzirea globală nu este un fenomen regulat şi continuu – un argument avansat de sceptici -, ci un fenomen pe etape, între două perioade cu temperaturi mai mult sau mai puţin constante, a subliniat acelaşi cercetător.

Această pauză în încălzirea temperaturilor de la suprafaţă nu înseamnă că încălzirea globală s-a oprit. Am văzut cum gheţarii arctici s-au topit până la un nivel record. Suprafeţele îngheţate de pe continente se topesc şi ele la fel de repede, iar temperaturile din oceane vor continua să crească”, a adăugat coordonatorul studiului.

Autorii studiului, la care au participat şi savanţi americani, au descoperit că „există suficient de multă căldură captivă în ocean pentru a explica” plafonarea temperaturilor înregistrată în ultimii ani.

Oceanele captează această căldură suplimentară, mai ales Oceanul Pacific, întrucât alizeele au crescut considerabil în intensitate în ultimele două decenii.

Însă, această creştere în intensitate este doar temporară şi efectele sale de răcire vor înceta şi chiar vor fi inversate, imediat ce ODP va intra într-o fază caldă, în cel mult un deceniu.

„Atunci când alizeele încetinesc sau chiar se opresc, absorbţia căldurii de către oceane se inversează şi vom avea atunci, în mod invers, un surplus de căldură deversat în atmosferă”, a explicat Matthew England. După această plafonare a temperaturilor, se va produce, astfel, o accelerare a încălzirii globale.

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Un britanic recunoaște că a incendiat o proprietate legată de Ucraina, influențat de o agenție străină
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili