Telescopul KM3NeT (Km3 Neutrino Telescope) va fi capabil să capteze neutrini, particule elementare care practic nu au masă şi nici încărcătură electrică. Ele sunt emise pe durata unei dezintegrări radioactive şi pot oferi informaţii valoroase cu privire la fenomenele astrofizice unde se produc acestea, aşa cum ar fi exploziile stelelor sau supernovelor, găurile negre, centrele active ale altor galaxii şi alte fenomene din univers, scrie Agerpres.
Un astfel de telescop localizează neutrinii şi le descifrează caracteristicile, odată cu detectarea aşa numitei lumini albastre ‘Cerenkov’ – urma lăsată de particulele ce poartă neutrini atunci când intră în atmosfera Pământului.
Toate acestea se pot vedea mai bine de pe fundul mării, întrucât nu există contaminare luminoasă, iar pentru detectarea acestor fenomene sunt folosite tuburi care captează semnalele de lumină şi le transformă în semnale electrice. Aceste tuburi sunt ‘ochii’ unor telescoape cu neutrini, întrucât privesc fundul mării pentru a studia fenomene astronomice.
KM3NeT va fi format dintr-o grilă tridimensională cu fotodetectori de înaltă sensibilitate fixaţi în cabluri care se vor ridica la câteva sute de metri către suprafaţă, sub forma unui cilindru imens. Specialiştii spanioli vor furniza tehnologia necesară pentru detectarea unei mici încărcături acustice produsă de neutrini la impactul cu apa mării.
Directorul Laboratorului pentru aplicaţii bioacustice din cadrul Universităţii politehnice din Catalonia, Michel André, a fost cel care a anunţat construcţia acestui telescop, care va servi la studierea impactului contaminării acustice în mare, dar şi fenomene astronomice şi legate de fizica particulelor.
În perioada 17-21 februarie, peste 100 de oameni de ştiinţă din toată lumea se vor aduna la Barcelona pentru a planifica elaborarea acestui imens telescop european de neutrini şi de nouă generaţie. Pe durata reuniunii ştiinţifice, specialiştii vor discuta atât rezultatele obţinute astfel până acum, cât şi cum se va construi şi unde va fi plasat KM3NeT.
Specialistul Michel André susţine că acest telescop va constitui cea de-a doua infrastructură cea mai extinsă din lume, după Marele Zid chinezesc, şi că va depăşi în înălţime cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, însă unica diferenţă va fi că se va găsi cufundat la mii de metri pe fondul mării.
KM3NeT va fi de aproximativ 50 de ori mai mare decât telescopul anterior ANTARES (Astronomy with a Neutrino Telescope and Abyss Environmental Research). În ultimii 15 ani, acesta a adunat date astronomice de la 2.500 de metri sub nivelul mării, pe fundul Mediteranei, în apropierea coastei provinciei franceze Provence.