Tiberiu Bantaş, şef departamentului de Comunicare în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Iaşi, este plătit pentru a menţine legătura cu presa şi pentru a avea grijă de imaginea instituţiei. El lucrează, în timpul liber, cu persoane defavorizate şi cu copii, însă acest lucru nu îl opreşte să jignească lumea, potrivit spynews.ro.
Şeful de la Comunicare a ţinut să îşi exprime în public, pe Facebook, părerile în legătură cu câteva vedete din România. Una dintre ele este Nicoleta Luciu. „Sunt curios cine se ocupă de educaţia celor patru copii, sau ia fătat (Tiberiu Bantaş uitat că, în acest caz, se scrie „i-a” – n.r.) în lume, are unguru bani şi gata vor creşte precum buruienile pe marginea şanţului????”, scrie acesta pe reţeaua de socializare.
Despre Mihaela Rădulescu a scris, tot pe Facebook, că este o „c***ă obosită şi de rahat”, iar despre Lavinia Pârva – „E borţoasă hau!”, comentând un articol cu titlul „S-a îngrăşat sau e gravidă”.
Şi mai urât a vorbit despre o fetiţă de 9 ani care a rămas însărcinată. „Sa („s-a” este corect, n.r.) jucat cu melu şi a ieşit cu ochi nu vă mai miraţi atât şi mergeţi în comunităţile de rromi de la noi şi vedeţi copii de 7 ani care fac copii”, a scris specialistul care munceşte la instituţia care are grijă de copiii bătuţi de soartă.
Contactat de spynews.ro, Tiberiu Bantaş a spus că este problema lui ce scrie despre vedete şi copii pe Facebook.