Timpul şi creditorii nu mai au răbdare cu Grecia

Statele din zona euro îşi intensifică presiunea asupra Greciei. Finanţiştii şefi ai UE au declarat la finalul unei recente reuniuni că Atena trebuie să facă reforme suplimentare care să stimuleze o creştere economică
Romania TV
26 ian. 2012, 11:49
Timpul şi creditorii nu mai au răbdare cu Grecia

Abordarea foarte dură a euro-grupului faţă cu Grecia îngreunează simţitor negocierile dintre instituţiile elene şi bănci, scrie Deutsche Welle.

Nu mai este de multă vreme un secret că Grecia se află în prag de faliment, sufocată de un munte de datorii. Pentru ca nenorocirea să nu se întâmple, varii experţi propun o parţială ştergere a datoriilor Greciei, idee pe care chiar şi băncile – aşadar creditorii privaţi – par dispuse să o accepte. Prin urmare, o astfel de mişcare ar uşura efortul financiar pe care îl fac contribuabilii ţărilor care ajută Grecia.

„Avem lumină verde din partea UE să ajungem la un compromis cu sectorul privat”, a declarat ministrul de finanţe grec, Evangelos Venizelos. Optimism de conjunctură, ar spune unii, dată fiind înăsprirea cererilor pe care zona euro le are la adresa Greciei.

Este vorba, mai exact, despre dobânda la obligaţiunile de stat greceşti care vor fi tranzacţionate după o eventuală iertare parţială de datorii a statului elen. În timp ce asociaţia băncilor ar dori o dobândă de 4 procente, importante state din UE, dar şi FMI-ul vorbesc despre un procent de maximum 3,5 la sută. Citeşte mai mult pe Deutsche Welle

DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Capital.ro
Lege de la UE. România e obligată. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Cel mai puternic drog pe care îl consumăm. Ne distruge lent, dar sigur
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
O tânără în vârstă de 27 de ani a murit la birou. Femeia a leșinat o dată, însă ar fi fost ignorată de superiori. Care este cauza decesului
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
StirileBZI
Vor fi verificate aproape 4,6 milioane de pensii! Cine trebuie să dea banii înapoi
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Scandal în căminele studențești din Regie: o studentă mușcată de ploșnițe atrage atenția asupra problemelor de cazare
MediaFlux
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău