Acoperişul unei închisori din Prahova s-a prăbuşit

Acoperişul închisorii Doftana, din localitatea prahoveană Telega, s-a prăbuşit în proporţie de peste 90% sub greutatea zăpezii ce a căzut în ultima perioadă. Autorităţile locale susţin că nu au bani pentru a reabilita acest obiectiv, care este monument istoric de categoria A.
Iulian Tudor
11 feb. 2014, 10:21
Acoperişul unei închisori din Prahova s-a prăbuşit

Primarul comunei Telega, Gheorghe Ilie, a declarat marţi că monumentul se află în patrimoniul localităţii şi că el continuă să se degradeze, în condiţiile în care administraţia locală nu are bani pentru a investi în reabilitarea lui şi nici Ministerul Culturii nu a alocat fonduri în acest sens, potrivit Agerpres.

Acoperişul era căzut 80%, acum a ajuns la 90%-95%. Ne uităm cum se prăbuşeşte. Este monument istoric şi asta înseamnă bani pe care nu îi avem„, a spus Gheorghe Ilie.

Clădirea fostei închisori, evaluată la aproximativ 1,2 milioane de euro, a fost scoasă la vânzare de autorităţile locale, dar niciuna dintre discuţiile purtate cu eventuali investitori nu s-a concretizat.

Primarul de la Telega a explicat că în anul 2010 un investitor şi-a arătat intenţia de a achiziţiona clădirea pentru a o transforma într-un sanatoriu cu tratament naturist, însă, din cauza crizei, acesta a renunţat la proiect.

Închisoarea Doftana a fost dată în folosinţă în 1895 şi a fost folosită până în anii ’60 pentru încarcerarea deţinuţilor politici şi a celor de drept comun. Ulterior, a fost transformată într-un muzeu, dar după 1990, din lipsa fondurilor, a fost părăsită.

Spynews
Cadavrul unui bărbat, găsit în cuptorul din bucătăria spitalului unde era internat. Polițiștii au pornit o anchetă
Bzi.ro
Ispita Diandra arată senzațional după ce a slăbit 8 kilograme! Ține post negru luni, miercuri și vineri
Fanatik.ro
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
Capital.ro
Schimbare uriașă la ITP. Este o premieră în România. Totul va fi înregistrat și monitorizat
Playtech.ro
Cum a arătat Romina Gingașu mireasă. Imagini de colecție de la nunta româncei cu miliardarul Piero Ferrari
DailyBusiness
Vestea zilei pentru 200.000 de români. Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile lor
Adevarul
Pensiile militare nu vor mai fi impozitate sub 3.000 de lei. De când se aplică prevederea
Spynews
Când este recomandat să pui castraveții la murat. Perioada ideală pentru a-i pregăti pentru iarnă
Spynews
Bianca Drăgușanu a primit amendă! Vedeta a răbufnit: ”Tupeu ordinar” | FOTO
Evz.ro
Alimente ușor de preparat, dar periculoase. Consumul îndelungat face ravagii
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Soția fostului finalist de la ”Puterea Dragostei”, Gabriel Vasiliu, ucisă în Olanda! Tragedia de nedescris a avut loc în timp ce fostul concurent se află după gratii
Cancan.ro
2 români, stabiliți în Italia, au avut parte de șocul vieții lor într-un supermarket din România. Cât au plătit pentru un coș de cumpărături
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Cadavrele a doi bărbați din Brașov plutesc de zile întregi pe Marea Neagră! Motivul pentru care autoritățile nu le pot recupera! Familiile sunt disperate
Capital.ro
Românii executați silit de Fisc. Asta nu e tot. Ce se întâmplă dacă nu dai banii statului
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de ani și era unicul copil al părinților: ”Facem un apel către toți cei care...”
substantial.ro
Tensiuni la granița bielorusă: Lukașenko mobilizează forțele armate
MediaFlux
PENSIE mai mare pentru sute de mii de pensionari. Boloș a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...