Disperat de situaţia din instituţia medicală, Eugen Prăjinaru, medic neonatolog la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean Botoşani, i-a trimis, recent, o adresă managerului Viorel Iliuţă, în care semnalează o serie de practici dubioase ale asistentelor şi infirmierelor. Doctorul susţine că acestea din urmă muncesc după reguli proprii: le administrează pacienţilor tratamente fără aprobarea medicilor, îi ţin pe nou-născuţi în mizerie, nu le învaţă pe mame cum să-şi îngrijească pruncii şi chiar întârzie frecvent la serviciu, scrie adevarul.ro.
Medicul sugerează, în scrisoarea sa, că de multe ori viaţa bebeluşilor este pusă în pericol de incompetenţa personalului maternităţii.
„Instruirea personalului este insuficientă în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii din secţie, de exemplu setarea temperaturii de control a incubatoarelor, ceea ce a dus uneori la supraîncălzirea copiilor„, completează medicul Prăjinaru.
Iar mărturiile continuă stupefiant: „Una dintre asistente a vaccinat BCG (n.r. – împotriva tuberculozei) a doua oară unui nou-născut, însemnând doză dublă, ce expune cu siguranţă acel copil la reacţii adverse în lunile următoare. Există deficienţe în transportul şi manipularea sângelui pentru transfuzii, mai ales în anotimpurile reci. La un caz am pierdut o pungă de sânge pentru că a ajuns rece în secţie„, a continuat neonatologul.
Medicul îşi încheie confesiunea halucinantă, cu vocabularul de mahala care ar fi folosit de personalul maternităţii.
„Au abuzat de funcţia lor, intrând în Secţia de Neonatologie, utilizând un vocabular şi un ton necivilizat, au tulburat liniştea secţiei prin certuri inutile, până la miezul nopţii, perturbând activitatea medicală din secţie, expunând personalul la erori terapeutice„, a conchis medicul.
După mărturia medicului, în spital a pornit o anchetă internă
„Avem două comisii care cercetează acest caz, iar miercuri, când vom avea concluziile, le vom face publice”, a declarat Viorel Iliuţă, managerul spitalului.