Două fiice nelegitime ale lui Nelson Mandela cer să fie recunoscute în testamentul acestuia

Două presupuse fiice nelegitime ale lui Nelson Mandela au întreprins acţiuni legale pentru a li se recunoaşte, în testamentul lăsat de fostul lider sud-african, relaţia de fudenie cu fostul preşedinte al Africii de Sud.
Romania TV
12 feb. 2014, 13:47
Două fiice nelegitime ale lui Nelson Mandela cer să fie recunoscute în testamentul acestuia

Onica Mothoa şi Mpho Poole au asigurat că sunt rod al relaţiilor extraconjugale ale lui Mandela în timpul căsătoriei cu prima lui soţie, Evelyn Mase. Avocaţii celor două femei au sesizat deja justiţia pentru a stopa executarea testamentului lui Mandela, care a fost făcut public săptămâna trecută, şi în care cele două tinere nu sunt menţionate.

Această informaţie a fost confirmată în cadrul unui program al televiziunii sud-africane de către avocatul Michael Katz, unul dintre administratorii testamentului, la care au apelat cele două tinere – Mothoa şi Poole. Katz a dat asigurări că cele două femei nu vor decât să le fie recunoscute numele în textul testamentar şi că nu au nicio pretenţie financiară. Avocatul a precizat că se va reuni cu ceilalţi executanţi testamentari ai lui Mandela pentru a dezbate această revendicare, informează agenţia locală de ştiri Sapa, citată miercuri de ziarul ABC, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Cât de BOGAT a fost NELSON MANDELA şi cât a fost de GENEROS cu RUDELE sale

Averea lui Nelson Mandela este estimată la 46 de milioane de ranzi (peste 3 milioane de euro) şi va fi împărţită, conform ultimei sale dorinţe, între membri ai familiei, angajaţi ai săi, instituţiile de educaţie prin care a trecut şi partidului din care a făcut parte, Congresul Naţional African (CNA).

Rudele celor două femei au explicat în popularul program de reportaje al televiziunii sud-africane „Carte Blanche” că au încercat amândouă să ia legătura cu Mandela pentru ca el să-şi recunoască paternitatea, lucru pe care din păcate nu l-au reuşit.

Un reprezentant legal al familiilor a declarat programului difuzat în 9 februarie că preconizează să ceară o probă de ADN a lui Mandela pentru a o compara cu cele ale presupuselor sale fiice născute în afara căsătoriilor sale. Mai multe informaţii apărute în presa sud-africană au consemnat în ultimii ani revendicările celor două femei, cărora nu li s-a permis să-l viziteze pe Mandela la spital în timpul convalescenţei sale şi nici să asiste anul trecut la funeraliile lui.

Nelson Mandela a murit la 5 decembrie la vârsta de 95 de ani după o lungă spitalizare ca urmare a problemelor sale respiratorii. Mandela a fost căsătorit de trei ori şi are trei fiice recunoscute cu văduva sa, Graça Machel, şi a doua lui soţie, Winnie Madikizela-Mandela.

Spynews
Andrei de la Mireasa, sezonul 7, și iubita lui s-au despărțit după o lună de relație. Care ar fi motivul separării și ce spune și despre Simona
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum să faci carnea pe grătar fără să se lipească. Trucul simplu pe care orice gospodină trebuie să îl cunoască
Capital.ro
UNGURII vor banii românilor. Ungaria face o mutare istorică în 2024
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Ce preț trebuie să plătești dacă vrei să faci plajă pe cearșaf, în Mamaia. Poate fi mai scump decât închrierea unui șezlong
Spynews
Cristina Rotaru de la Insula iubirii, mesaj cu subînțeles, după ce soțul ei, Andrei, s-a sărutat cu ispita Diandra? „Să nu fiu apreciată, iubită...” | FOTO
Evz.ro
Stațiunea de basm din România. Turiștii găsesc aici un Rai
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pensionarii care pot primi 250 de lei în plus de la Casa de Pensii! Ce trebuie să facă până la finalul lunii iulie
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
NASA și Boeing întârzie întoarcerea astronauților de pe Stația Spațială Internațională din cauza problemelor tehnice ale navei Starliner
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!