Cristian Cioacă, foarte aproape de ELIBERAREA condiţionată

Cristian Cioacă este mai aproape ca oricând de eliberarea sub control judiciar. Judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti anunţă joi sentinţa în privinţa cererii acestuia de a fi judecat în continuare în libertate.
Romania TV
13 feb. 2014, 07:53
Cristian Cioacă, foarte aproape de ELIBERAREA condiţionată

Curtea de Apel Piteşti va anunţa, joi, cel mai probabil după prânz, sentinţa în privinţa solicitării lui Cristian Cioacă de a fi judecat în libertate în dosarul în care a fost deja condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Cristian Cioacă va afla sentinţa în spatele gratiilor, după ce avocaţii nu au făcut cerere pentru a fi dus de la Penitenciarul Colibaşi la Curtea de Apel Piteşti.

Indiferent ce vor decide judecătorii, sentinţa nu va fi definititvă, ea putând fi atacată cu recurs la ÎCCJ.

Fostul poliţist Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro. Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Citeşte şi DOCUMENT-BOMBĂ în cazul ELODIA. Cursul anchetei poate fi schimbat VIDEO

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie 2013.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai