Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a admis plângerea lui Laszlo Sepsi îndreptată împotriva clubului FC Timişoara, astfel că fotbalistul a devenit liber de contract, iar gruparea de pe Bega este obligată să-i achite drepturile salariale restante.
Anunţul a fost făcut de avocatul Tudor Chiuariu, care a declarat agenţiei Mediafax: „Laszlo Sepsi este liber de contract. TAS a decis obligarea clubului FC Timişoara la plata restanţelor salariale, contravaloarea asigurării locuinţei, plata indemnizaţiei de hrană şi o parte din cheltuielile de judecată”.
Sesizarea către TAS a fost făcută după ce Liga Profesionistă de Fotbal nu a reziliat contractul (aşa cum se şi prevedea) după ce a constatat faptul că FC Timişoara nu a plătit 75 la sută din valoarea contractului, ci doar 45 la sută. Anterior, FC Timişoara a fost obligată de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) din cadrul LPF, la achitarea sumei de 37.000 de euro lui Laszlo Sepsi. Asta după ce jucătorul depusese la sfârşitul lunii mai 2011 o plângere la LPF, pentru a-şi recupera drepturile financiare neachitate de către club.
Până în prezent, clubul de fotbal îi datorează lui Sepsi mai mult de jumătate din obligaţiile financiare pentru anul competiţional 2010-2011, după ce a plătit cu întârzieri foarte mari sumele restante din trecut.