Dragnea: În Guvern nu suntem la TALCIOC. Nu negociem cu PNL pe funcţii. Se poate ajunge „la orice”

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că discuţiile PSD-PNL nu reprezintă negocieri pe funcţii, întrucât "în Guvern nu suntem la talcioc", el arătând că premierul a propus o formulă guvernamentală care include un vicepremier în plus şi nu preluarea unei funcţii de la alt partid. Dragnea a mai spus că PNL va trebui să propună miniştri pe actuala structură a Guvernului dacă refuză să accepte propunerea avansată de premier privind cele patru posturi de vicepremieri.
Filip Stan
13 feb. 2014, 11:19
Dragnea: În Guvern nu suntem la TALCIOC. Nu negociem cu PNL pe funcţii. Se poate ajunge

Întrebat ce concesii sunt dispuşi să facă social-democraţii pentru a ajunge la un consens cu PNL în privinţa restructurării Guvernului, Dragnea a precizat: „Practic nu sunt negocieri, deci nu cred că putem vorbi de concesii”.

„Este vorba de un model guvernamental prezentat de primul-ministru, pentru că din moment ce noi nu vrem să luăm vreo funcţie de la niciun partid, nu avem ce să negociem, să le spunem daţi-ne nouă o funcţie, vrem noi să vă dăm altă funcţie. Nu am făcut niciodată lucrul ăsta şi nu o să-l facem niciodată, pentru că nu suntem în cadrul Guvernului la talcioc”, a precizat Dragnea, citat de Mediafax.

El a arătat că premierul Victor Ponta a propus o formulă guvernamentală, o arhitectură guvernamentală care conţine încă un post de vicepremier.

„Atâta dezbatere şi atâta tensiune şi atâta patimă din partea unora că mai apare un post de viceprmeier… Dar de ce, Doamne iartă-mă? Atât timp cât nu se ia de la niciun partid…”, a mai spus Dragnea.

Dragnea: PNL să numească miniştri dacă nu acceptă propunerea lui Ponta. Se poate ajunge „la orice”

Liviu Dragnea a mai spus PNL va trebui să propună miniştri pe actuala structură a Guvernului dacă refuză să accepte propunerea avansată de premier privind cele patru posturi de vicepremieri, el arătând că, în caz contrar, se poate ajunge „la orice”.

Întrebat dacă actualul impas e suficient pentru ruperea USL, în cazul în care până luni în USL nu se va ajunge la consens, Dragnea a răspuns: „Sper să ajungem la un acord”.

„Până la urmă, dacă colegii de la PNL nu acceptă propunerea premierului, propunerea noastră, înseamnă că rămânem cu această structură a Guvernului şi vor trebui să propună miniştri pe actualele portofolii ministeriale. Dacă nu o să dorească lucrul ăsta, sigur că putem ajunge la orice. Eu sper să nu ajungem acolo”, a spus Dragnea.

El a precizat că acel post de vicepremier propus de Victor Ponta nu reprezintă un post al PSD sau un moft al PSD, formula guvernamentală avansată fiind una logică.

„Nu e vorba de un post al PSD sau vreun moft al PSD. Este o propunere logică a primului ministru. Sunt patru partide reprezentate în acest Guvern, sunt patru partide în coaliţie, pentru care parlamentarii trebuie să voteze când mergem cu restructurarea Guvernului şi e firesc ca în Guvern să existe patru vicepremieri, câte unul pentru fiecare partid politic”, a precizat Dragnea.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării