Una din girafele de la grădina zoologică din oraşul Videbaek ar putea fi ucisă deoarece „nu corespunde cerinţelor” programului de reproducere emis de Asociaţia Europeană de Grădini Zoologice şi Acvarii, scrie The Guardian.
Săptămâna trecută, la zoo Copenhaga, puiul de girafă Marius, în vârstă de doar un an şi jumătate, a fost ucis pentru că era rezultatul împerecherii între două exemplare din aceeaşi populaţia, iar Asociaţia Europeană de Grădini Zoologice şi Acvarii interzice endogamia. Mai mult, puiul a fost disecat în faţa vizitatorilor de la zoo şi a fost dat ca hrană la lei.
Girafa aflată acum în pericol, tot un mascul pe nume Marius, ar putea fi ucis dacă grădina zoologică găseşte o femelă pentru celălalt mascul de la zoo. Marius este considerat „nepotrivit” pentru împrechere.
Janni Løjtved Poulsen, îngrijitor la zoo Jyllands Park, spune că încă nu se ştie dacă vor găsi o femelă, dar dacă li se va spune să îl eutanasieze pe Marius, vor face acest lucru, iar managerii grădinii nu vor fi influenţaţi de protestele oamenilor.
Peste 27.000 de oamenii au trimis petiţii grădinii zoologice din Copenhaga să nu eutanasieze puiul de girafă, iar directorii grădinii au primit chiar ameninţări, cu toate astea, însă, puiul a fost ucis.
Locuitorii din întreaga Europă, precum şi numeroase asociaţii de protecţia animalelor, s-au revoltat în urma „crimei” asupra unui animal sănătos.