Fostul şef al FRB, Rudel Obreja, rămâne în arest. CAB i-a respins contestaţia

Fostul şef al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, va fi cercetat în continuare în stare de arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, joi, contestaţia faţă de măsura preventivă din dosarul în care acesta este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu.
Iulian Tudor
13 feb. 2014, 18:04
Fostul şef al FRB, Rudel Obreja, rămâne în arest. CAB i-a respins contestaţia

Curtea de Apel Bucureşti a judecat în şedinţă secretă contestaţia lui Obreja la decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, la cererea procurorilor DNA.

La momentul aducerii în sediul instanţei, fostul şef al boxului românesc a fost întrebat de jurnalişti cine este denunţătorul din acest dosar, respectiv persoana căreia i-ar fi cerut un milion de euro pentru a interveni în favoarea ei la judecători de la instanţa supremă.

Potrivit Mediafax, Rudel Obreja a confirmat că denunţătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei „înscenări” a acestuia. Obreja a mai spus că ar fi fost ameninţat cu moartea de către Vîntu. „Cu moldovenii lui a spus că îmi ia gâtul”, a afirmat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box.

Pronunţarea deciziei privind contestaţia lui Obreja a fost tot secretă, potrivit noilor norme penale aflate în vigoare.

Surse judiciare au precizat însă că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins contestaţia.

Decizia este definitivă, astfel că Obreja rămâne în arest până în 6 martie, când procurorii DNA au posibilitatea legală de a cere prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii preventive, în cazul în care nu finalizează ancheta.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, acuzat de trafic de influenţă, a fost arestat preventiv în 5 februarie.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA.

Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, mai susţin procurorii anticorupţie.

„Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a ‘noului cod’ (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)”, a mai arătat DNA.

Citeşte şi: Obreja susţine că a fost ameninţat cu moartea de SOV. „Mi-a zis: Moldovenii mei s-ar putea să-ţi ia gâtul!”

Recursul din dosarul denunţătorului a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa – condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.

Rudel Obreja a fost în faţa procurorilor anticorupţie şi în dosarul galei „Campion pentru România”, fiind audiat în legătură cu organizarea meciului în care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, în 2011.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Minerva spune zodiile care își schimbă viața pe final de an. Ei sunt nativii care au noroc la bani. Era timpul să vină și vremea lor
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy